pecica Mai sunt ceva mai mult de 24 de ore până la primul fluier al „duelului” dintre campioanele jude­țelor Alba și Arad, miza fiind un loc în ediția viitoare a Ligii a III-a.
La prima vedere, pare unul dintre cele mai echilibrate baraje din țară, cu un plus – totuși – pentru Progresul Pecica, formație care are în componență destui fotbaliști cu experiența meciurilor tari, inclusiv foști prim-divizionari, ca Riviș, Băd sau Răzvan Fritea. De partea cealaltă, Performanța Ighiu pune mare preț pe organizarea în teren  și  omogenitate, echipa din cea mai mare comună din județul Alba fiind la al treilea baraj de promovare în ultimii șase ani. În 2011, „roș-galbenii” au fost învinși la Deva chiar de CS Vladimirescu cu 2-0, dorința de promovare a ighienilor fiind foarte mare.
Se bazează pe susținerea a peste 1.000 de spectatori
La Ighiu, interesul pentru barajul cu Pecica este foarte mare, dovadă a faptului că s-au tipărit nu mai puțin de 1.500 de bilete la prețul de 5 lei bucata. O sută dintre acestea ar trebui să le revină celor din galeria Progresului, ce și-a anunțat deja deplasarea în județul Alba. „Ne aşteaptă două jocuri dificile, împotriva unui adversar valoros, reprezentanta unui judeţ puternic în plan fotbalistic. Am încredere în echipă, în grup şi sperăm să reuşim ceea ce ne-am propus”, a declarat antrenorul Adorian Himcinschi. Antrenorul Performanței are întregul lot la dispoziţie, șefii clubului anunțând o primă substanțială pentru îndeplinirea obiectivului. David et. comp. au intrat de ieri în cantonament centralizat la Conacul Teleki din Ţelna.
Plisca: „Să demonstrăm că suntem mai buni încă din primul meci!”
plisca1Deși a pornit la drum pe banca Progresului în calitate de antrenor secund alături de Dinu Maghici, Marius Plisca s-a sudat rapid și cu Mihai Petcuț, împreună cu care i-a făcut pe pecicani campioni ai județului Arad cu trei etape înainte de final. Acum, fostul mijlocaș se află la prima sa provocare adevărată din cariera de tehnician, pregătirea barajului de promovare în eșalonul trei. „Deși întâlnim o echipă omogenă, tânără, cu jucători care aleargă mult, cred că suntem mai buni. Adică avem destui fotbaliști valoroși, care pot face diferența oricând și care au experiența meciurilor tari. Totul e ca ei să fie montați la ora începerii partidei de sâmbătă, să fie convinși că sunt mai buni decât partenerul de întrecere și să evolueze în consecință. De aceea, mergem cu gândul la victorie, nu ne facem calcule pentru alte rezultate. În cariera mea de fotbalist, am învățat că atunci când te mulțumești cu puțin, obții puțin. De aceea, eu zic că trebuie să demonstrăm că suntem mai buni încă din primul meci!”, a punctat Plisca, autor a 7 goluri în Divizia A în tricoul UTA-ei între anii 1993 și 1995, el mai evoluând în cariera sa la Strungul, ACU, Minaur Zlatna, Unirea Dej, Unirea Alba Iulia și Tricotaje Ineu. „Personal am mare încredere în băieți. Sunt conștienți că sus­țin examenul final în aceste ultime două meciuri ale unui sezon care nu ar mai avea același ecou fără îndeplinirea obiectivului”, a adăugat „secundul” pecicanilor.
Găvruță: „La mutare sunt jucătorii, conducerea și-a făcut și-și va face mereu treaba”
Principalul sponsor al pecicanilor și președinte al cubului își pune mari speranțe într-un rezultat po­zitiv la baraj. „Cu tot respectul pentru adversari, care, din câte am înțeles că formează o echipă bună, periculoasă mai ales pe benzi și în atac, cred și sper că suntem mai buni. Am ajuns până aici cu bani destul de puțini și ar fi păcat să nu jucăm din august în Liga a III-a, mai ales că acum am câștigat și acel proiect la Primăria din Pecica. La mutare sunt acum jucătorii, sper să dea tot ce au mai bun în ei. Fotbalistic și ca și atitudine pe teren, căci ambele aspecte contează în astfel de meciuri decisive. Dacă vedem că-și vor da sufletul pe teren și se întâmplă din nu știu ce motive să nu promovăm, nu putem fi supărați pe ei. Dar, știu și ei foarte bine că ne dorim foarte mult această promovare, pentru care am muncit enorm tot anul”, spune Dorel Găvruță. Întrebat dacă fotbaliștii vor beneficia de o primă specială în cazul promovării, președintele – finanțator al „galben-albaștrilor” a adăugat: „Normal, conducerea și-a făcut și-și va face mereu treaba la Pecica. La mutare sunt acum jucătorii, iar noi avem mare încredere în ei”
Formații probabile:
Performanța: Unchiaş – D. Nemeş. Potopea, H. Marian, G. Toma – R. Moga, Oniche, Ov. Turuş, Bălaş – S. Turuş, R. David
Pecica: Rus – Cornea, Moise, Gabor, Istin – Marinescu – Riviș, Arsene, Fritea, Dobricean – Peii.

Recomandările redacției