conferinta1 conferința 2 conferința3O manifestare deosebită s-a derulat recent în cel mai vestic oraș arădean, Nădlac. Este vorba de o conferință unică în felul ei atât datorită temei abordate:  „Îngrijirea alternativă a copilului în sistemul de protecţie socio- juridică în UE” cât și datorită „listei“ deosebite a invitaților participanți. Ea a fost organizată de Primăria Oraşului Nădlac, Serviciul Centrul de Zi de Îngrijire a Copiilor din Oraşul Nădlac – ce a marcat zece ani de funcţionare sub tutela Consiliului Local, în colaborare cu Facultatea de Sănătate şi Asistenţă Socială „Sf. Elisabeta“ din Bratislava, Slovacia care are filială la Nădlac.
Au fost invitați și au participat „personalităţi din Germania, Slovacia, Cehia şi România, reprezentanţi ai instituţiilor de asistenţă socială, reprezen­tanţi ai instituţiilor administra­tive locale, profesori universi­­tari, reprezentanţi ai poliţiei, judecătoriei“. Întreaga conferinţă a fost tradusă din limba slovacă/cehă/germană, în limba română iar textele din limba română în limba slovacă.
Salutul primarului orașului gazdă
În deschidere, Vasile Ciceac, primarul orașului Nădlac – ca oraș gazdă – a adresat salutul său participanților, apreciind în mod deosebit tema generoasă și efortul colectiv realizat de participanți de a fi prezenți, a amintit și eforturile făcute de administrația locală pentru Centrul pentru copiii defavorizați existent în oraș.
Au expus recenzii: Olah Michal – reprezentant Facultatea de Sănătate şi Asistenţă Socială „Sf. Elisabeta“ din Bratislava, Slovacia, Nagy Gyuris Krokos Pavel – reprezentant al studenţilor aceleiași facultăți, Molnar Emeric – reprezentant ai Instituţiei Prefectului județului Arad, Mircea Onea – Consilier judeţean, Hlasnik Pavel – vicepreşedintele UDSCR Nădlac, Iaroş Rudolf – director Centrul de Zi Nădlac, Blaga Bogdan – din partea deputatei Claudia Boghicevici, Erika Stark – Director general DGASPC Arad. La dezbateri au participat și judecătorul Emerit Jürgen Rudolph din Germania cu expunerea „Colaborarea interdisciplinară a profesiilor care lucrează cu conflictul în familie”, exministrul muncii asistenţei sociale şi familiei din Slovacia Vojtech Tkáč cu expunerea „Îngrijirea alternativă a copilului In Uniunea Europeană”.
După pauza de cafea – și degustarea colacului tradiţional slovăcesc, au urmat expuneri pe teme precum: „Efectele îngrijirii alternative asupra copilului, Pre­zen­tarea cercetărilor asupra îngri­jirii alternative” –  Bohuslav Lenghardt, Slovacia, „Îngrijirea alternativă a copilului în sistemul de protecţie“– Erika Stark, director general D.G.A.S.P.C. Arad, „Ontogeneză şi influenţa relaţiei de ataşament a personalităţii individului în indicatorii de transfer generaţional“  Gabriela Ručková – Slovacia, „Problematica emoţiilor în sistemul tutelar”- Lubica Vavreckova – Slovacia, „ Aspecte controversate asupra îngrijirii alternative” Libusa Radková – Slovacia, „Prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor” Laura Şanta – Poliţia Judeţului Arad precum şi „Copilul în família creştină” Vanko George – protopop evangelic.
Unicitatea conferinței, recunoscută
Gazde bune, organizatorii au oferit o masă oaspeților, după care s-a trecut la discuții, vizionându-se expoziţia de fotografii din activitatea Centrului de Zi Nădlac cât şi filmul „Custodia comună”.
Conferinţa internaţională  – găzduită de sediul UDSCR Filiala Nădlac, este unică și actuală prin tema abordată care este, după cum a subliniat chiar edilul din Nădlac „foarte importantă şi face parte din politicile familiei oricărei ţări europene“.

Recomandările redacției