vatamare
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Chişineu-Criş au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Gabriel Constantin Zaharia, cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Conform probatorului întocmit de procurori, acesta, la data de 29 decembrie 2014, în jurul orei 3,30, conducând o autoutilitară marca VW pe DN 79 A, din direcţia Socodor spre Chişineu-Criş, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de trafic – respectiv carosabil umed, acoperit pe diferite porţiuni cu zăpadă viscolită – a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a intrat pe contrasens, în coliziune frontală cu un autoturism marca WV condus de către persoana vătămată I.G.
În urma accidentului rutier, persoana vătămată I.G. a suferit leziuni corporale grave, care i-au pus viaţa în primejdie, necesitând pentru vindecare un număr de 110-120 zile de îngrijiri medicale.

Recomandările redacției