văcean

Alin Văcean, managerul Filarmonicii de Stat Arad, cunoscut opiniei publice pentru scandalurile în care a fost implicat şi în care a târât instituţia pe care o conduce, scandaluri relatate, de-a lungul timpului de principalele mijloace de informare în masă din judeţ, loveşte din nou. Din comisia de concurs care trebuie să-i evalueaze pe cei ce doresc să ocupe posturile vacante din cadrul corului a fost eliminat singurul specialist în muzică corală, dirijorul Daniel Rădoiaş. Extrem de nemulţumit de situaţie acesta a depus o contestaţie la Primărie. „Pe 29 iunie a fost programată selecţia dosarelor de concurs depuse de candidaţi pentru a participa la concursul programat în vederea ocupării unor posturi vacante din cadrul compartimentului cor. Ne-am prezentat toţi membrii comisiei. Numai ce m-am aşezat jos şi am fost interpelat cu «băi» de către managerul Alin Văcean, în momentul în care l-am corectat cu privire la numărul posturilor vacante din cor. El spunea că sunt şapte, dar sunt de fapt opt. Mi-a răspuns că «băi» e o variantă acceptabilă, pentru că sunt ceilalţi doi membri ai comisiei lângă mine, că aş merita să îmi vorbească mult mai urât. L-am avertizat că dacă va continua pe tonul acesta, voi părăsi şedinţa, el nefiind la prima abordare de genul acesta la adresa mea. A făcut apoi referiri nepotrivite la păr, la barba mea. Nefiind la prima avalanşă de jigniri de acest fel, pentru că a mai fost un episod şi în 5 iunie, pentru că participam la acea întâlnire într-o calitate oficială, pentru că managerul nu şi-a schimbat atitudinea nici la insistenţele secretarei de concurs, Mirela Balint, nici la insistenţele directorului artistic, Doru Orban, am anunţat că în aceste condiţii părăsesc şedinţa. Asta nu înainte de a-i transmite că am mers acolo pentru a selecta dosarele, nu pentru a purta o polemică. Nu a înţeles, a continuat şi mi-am dat seama că nu am sorţi de izbândă să-l fac să se liniştească, să înceteze cu jignirile. În aceeaşi zi, am depus o cerere prin care am solicitat reluarea şedinţei de selectare a dosarelor”, ne-a declarat Daniel Rădoiaş. De menţionat că în cererea depusă de dirijor se menţionează, negru pe alb, că managerul instituţiei a avut un comportament arogant şi jignitor, drept pentru care a fost nevoit să părăsească întâlnirea.

A confundat corul cu orchestra

Cererea dirijorului nu a fost luată în considerare. În plus, Văcean a dat o dispoziţie prin care îl revoca pe dirijorul corului din comisia de concurs. Motivul? „Părăsirea şedinţei de către dl. Rădoiaş Robert Daniel, membru al comisiei, fără a mai anunţa ora la care revine sau dacă mai revine la lucrările comisiei; Neîndeplinirea îndatoririlor care îi revin în cadrul acestei comisii de către dl. Rădoiaş Robert Daniel; Necesitatea efectuării selecţiei dosarelor, în conformitate cu procedurile de concurs anunţate public”, după cum se arată în dispoziţia dată de manager pe 30 iunie. În locul lui Rădoiaş, în comisia cu pricina a fost numit Cristian George Neagu, dirijorul… orchestrei.

„A doua zi, în loc să se refacă selectarea dosarelor, cum era firesc, domnul manager a considerat că este mai bine să mă schimbe din comisie, hotărând astfel schimbarea singurei persoane competente să evalueze pregătirea participanţilor la concursul pentru cor. Asta, în condiţiile în care ceilalţi membri ai comisiei au alte specializări. Doru Orban are specializarea «violă», iar Alin Văcean, «compoziţie». În locul meu a fopst pus dirijorul orchestrei, care nici  măcar el, deşi are o experienţă în domeniul vocal-simfonic, nu este specialist în arta muzicii vocale corale”, a continuat Rădoiaş. Acesta a ţinut să precizeze că spre deosebire de Arad, din comisia de concurs de la Cluj, care face o evaluare similară, preşedintele comisiei este chiar dirijorul de cor, nu managerul, cum se întâmplă la Filarmonica condusă de Alin Văcean, iar ceilalţi membri ai  comisiei sunt „cunoscători ai vocii cântate”. De altfel, în toate filarmonicile din ţară se întâmplă la fel.

„Trebuie să ştiţi că bibliografia şi toate celelalte etape ale concursului, inclusiv punctajul, au fost propuse de mine. Tot eu m-am ocupat de mediatizarea acestui concurs la nivel local, precum şi de încurajarea tinerilor muzicieni să participe.Este pentru prima dată în istoria Filarmonicii când la un concurs pentru ocuparea unor posturi în cadrul corului nu participă cel care se întâlneşte zilnic cu formaţia, răspunde de calitatea actului muzical şi ştie cel mai bine ce calităţi vocale trebuie să aibă noii membri ai ansamblului coral. În aceste condiţii, astăzi (n.r.-ieri) am depus o contestaţie la Primărie. Mă aştept ca forurile superioare, în speţă Primăria, reprezentată în acest caz de domnul Levente Bognar, care cunoaşte situaţia, să ia o poziţie fermă prin refacerea comisiei de concurs pentru a nu face din acesta o bătaie de joc sau o răzbunare împotriva unor participanţi care s-au dovedit a fi critici la adresa managerului”, a mai spus dirijorul. În încheiere, Rădoiaş  susţine că motivul pentru care a fost schimbat din comisie este unul hilar, astfel încât a depus o solicitare prin care a cerut să i se comunice motivului real al înlocuirii. „Ceea ce este scris în dispoziţia prin care am fost înlocuit este dovada tupeului maxim”, a încheiat Rădoiaş.

La revedere

Contactat telefonic, pentru a afla motivele care îl fac să provoace scandal după scandal, managerul Văcean a răspuns într-un stil care probabil îi este caracteristic. „Nu am dialog cu dumneavoastră. La revedere”, s-a mărginit să cuvânteze acesta. Îi spunem şi noi un călduros „La revedere”.

Recomandările redacției