accident

Un accident rutier s-a produs pe DN79, la Şimand, miercuri în jurul orei 09.15, în urma căruia două persoane au fost rănite. Se pare că şoferul unui microbuz nu a respectat distanţa regulamentară faţă de autocamionul care se deplasa în faţă, intrând în coliziune cu acesta. Impactul a fost deosebit de violent, astfel că un bărbat, pasager în microbuzul care transporta marfă, a fost rănit grav şi transportat la spital pentru tratament şi investigaţii. Un alt bărbat, tot pasager în microbus nu a suferit răni grave, dar a fost transportat şi el la spital pentru analize. Autocamionul era condus de un ucrainian. „Din primele cercetări efectuate la faţa locului, s-a stabilit că un bărbat de 31 de ani, în timp ce a condus un microbuz pe drumul naţional pe DN79, din direcţia Oradea spre Arad, nu ar fi păstrat o distanţă de siguranţă faţă de un autocamion care circula în faţa sa, condus de un bărbat de 60 de ani, cetăţean ucrainian, intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului, a fost accidentat grav un bărbat de 36 de ani şi accidentat uşor un bărbat de 43 de ani, ambii pasageri în microbuz. Poliţiştii continuă cercetările”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Ovidiu Liber. Microbuzul a fost bine şifonat în urma impactului, astfel că pentru scoaterea răniţilor dintre fiarele autovehiculului, a fost necesară intervenţia echipajului de Descarcerare. Răniţii au fost predaţi î conştienţi echipajului SMURD. Traficul rutier a fost blocat aproximativ 45 de minute, în urma accidentului. „Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că la această oră (09:15), în judeţul Arad, traficul rutier este oprit pe DN79 Şimand  – Arad(kilometrul 22), din cauza unui accident rutier în care au fost implicate un autocamion şi un microbuz de marfă. Conducătorii auto sunt sfătuiți să manifeste înțelegere față de situația creată și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri prezenți la fața locului. Se estimează reluarea traficului rutier în aproximativ 30- 45 de minute”, se arată într-un comunicat al Centrului Infotrafic.

 

Recomandările redacției