Nevoia de doctrine

Imediat după 1989, oarecum jenaţi de convieţuirea cu marxism-leninismul de tip „Scorniceşti”, am acceptat cu prea mare uşurinţă teza epuizării conţinutului doctrinelor politice tradiţionale: socialism, liberalism, conservatorism, creştin-democraţie, ecologism etc. Am intrat, de-a valma cu artiştii, în fel de fel de construcţii ideologice post-moderniste, fără a conştientiza pe deplin faptul că modernitatea este ceva mult prea contemporan, pentru a primi şi prefixul „post”. La fel au păţit-o şi analiştii economici, care într-atât au vânturat teoria post-capitalismului, până când ne-am trezit în cea mai tradiţională criză economică mondială cu putinţă. Astăzi, dacă te-ai săturat de viaţă şi îţi doreşti o moarte publică, poţi merge în agora ateniană şi să te apuci să le vorbeşti grecilor despre beneficiile societăţii de consum… Revenind la subiectul nostru, constatăm o prea mare îngrămădire de oferte pe centrul eşichierului politic, în vreme ce flancurile rămân periculos de mult desco­­perite. Social-democraţia româ­nească ar putea să fie foarte uşor destructurată prin apariţia unei oferte politice din zona stângii radicale, care să critice îmburghezirea baronilor roşii sau coabitarea, vădit interesată, cu liberalii lui Tăriceanu. La fel stau lucrurile şi pe partea dreaptă, unde noii liberali – aflaţi în căutarea unui electorat care să depă­şească 50% din electorat  – îşi diluează conţinutul ofertei doctrinare şi, apropiindu-se prea mult de centrul eşichierului politic, lasă la îndemâna radicalilor de dreapta mult prea multe opţiuni. Mai mult, toate aceste lucruri se petrec într-o Europă în care fantoma naţionalismului prinde iarăşi contur, iar seminţele acestui discurs încolţesc tocmai pe extremele eşichierului politic, niciodată pe centrul acestuia. Pentru exemplificare, una este naţionalismul de tip liberal, care a întregit România şi a produs bunăstare în Regat, şi cu totul alte forme îmbracă naţionalismul de tip legionar sau naţional-comunismul, curente politice care ne-au aruncat la marginea lumii civilizate. Nici europenii occidentali nu o duc mai bine din acest punct de vedere, deoarece şi ei au abandonat sănătoasa doctrină creştin-democrată, acceptându-i mult prea uşor pe libertini sau pe liber-cugetători. Numai că nordul anglo-saxon s-a dezvoltat tocmai prin aplicarea riguroasă a eticii protestante, nu prin lăsarea castităţii la îndemâna primului venit…