Scriitorul în grai local Ioan Alexandru Ardelean

Judeţul Arad se poate mândri cu scriitori valoroşi, ţărani condeieri care au scris poezie popu­lară, tinzând spre intelec­tua­- litatea rurală, dar şi cu scriitori intelectuali care au scris  cărţi în grai local.
Din prima categorie amintim poeţi ţărani ca Emilia Iercoşan, George Pocşoară, Elena Vodă, Cornelia Bulzan, Ioan Lasca, Ana Munteanu, Elena Roşca, Maria Socaciu (pe care i-a popularizat Teodor Uiuiu).
Scriitorii intelectuali descind în lumea satului arădean, unii fac parte din comunitatea locală, îmbracă straie ţărăneşti, culeg şi lasă veşniciei personaje şi întâmplări şugubeţe.
Să-i amintim pe Ion Vodi­ceanu (Ion lu Habu Pircişanu), care versifică întâmplări de pe Valea Mureşului, în grai bănă­ţean, ironia şi satira dominând poezia sa folclorică, pe Gheor­ghe Hodrea (Bace Toghiere), scriitor în grai fonetic cult, textier şi compozitor, un veritabil  brand Crişana, Ioan Alexandru Ardelean (Baci Ghiuri a lu’ Hămfău’) din Macea etc.
Pe Baci Ghiuri l-am întâlnit pentru prima oară la Festivalul Părădăicilor din luna lui cuptor a acestui an.
Se găsea în tinda măceană, zâmbitor, îmbrăcat în costum local cu izmene în doi laţi, zobon cu tricolor, jlarfe, clop negru.
Venit de la Sântana, cu ne­poatele mele, am fost primiţi cu plăcintă, pită cu unsoare şi piparcă, lebeniţă, apă rece din olcuţă, dar şi tărie, fiecare după pofta ce-a poftit-o.
În tindă am putut admira războiul de ţesut, vârtelniţa, costume populare, măsăriţe, ciz­me negre cu tureac, poze vechi, icoane, peretari pe care scria „Gâsculiţă ga, ga, ga/Lasă-mă în casa ta”etc.
De cum l-am văzut pe Baci Ghiuri, ceva (probabil jovialitatea, inteligenţa) mi-a stârnit curiozitatea de a-l cunoaşte mai bine prin cărţile pe care le-a scris până acum, volume existente în tindă, alături de Monografia comunei Macea, („Homo politicus Gânduri”, 2013, Editura Trinom; „Baci Ghiuri  a lu’ Hămfău’-Poveşti di la Macea”,  2013, Editura Trinom, „De ce eu? Poezii”, 2014, Editura Trinom), dar şi prin ziarul local „Satul meu”.
Am constatat cu plăcere că vameşul Ioan Ardelean (a lu’ Crumpa) a creat un personaj imaginar, Baci Ghiuri  a lu’ Hămfău’, plin de umor (o caracteristică a măcenilor) care să-l ajute să câştige fotoliul de primar al comunei Macea. Ghiuri critică, face băşcălie de cei care lasă localitatea (satele Macea şi Sânmartin) de izbelişte.
Baci Ghiuri va fi peste tot, un bătrân măcean hâtru şi simpatic pe care toţi îl primesc, îl iubesc, îl respectă şi îl pun la masă, este „măceanul din fiecare casă, deci nu vom putea să ne ferim de noi înşine”.
Cele 93 de pagini ale cărţii cu ilustraţii realizate de Bogdan Ardelean, fiul scriitorului, cu un glosar de măcenisme, îl plimbă pe simpaticul Ghiuri prin Macea şi Sânmartin şi toţi incompetenţii vor fi ironizaţi de gura ştirbă a lui Ghiuri.
Cartea se citeşte cu plăcere, aducându-ne pace în suflet şi linişte interioară.
Volumul „Homo politicus Gânduri” este cartea de publi­cistică a autorului, prezentând, în cele şapte capitole, articolele apărute în ziarul local „Satul meu” (din perioada 1910-1911).
Autorul, stăpânind meşte­şugul gazetăriei, şi-a scris gândurile şi visurile pentru că îşi iubeşte oamenii şi locul unde
s-a născut, a copilărit şi s-a format ca om, iar pe coperta din spate a notat „…îmi place România, e ţara mea, după ea plâng şi o cer înapoi. Îl rog pe Bunul Dumnezeu să aibă grijă de noi…, să ne lumineze minţile să trăim şi noi mai bine pe aceste locuri minunate…”.
Ioan Alexandru Ardelean cochetează şi cu poezia, în 24 mai 2014 lansând volumul „De ce eu? Poezii”, cele 79 de poezii fiind scrise în versuri albe, fără punctuaţie.
În Cuvînt înainte, poetul, deşi nu mai este tânăr, zice că „Scriu pentru mine, scriu pentru satul meu drag, Macea”.
Tematica poeziilor este va­riată, versurile redând „sentimente trăite”, aşa cum îi place autorului să afirme.
Cititorul este delectat cu metafore şi expresii de o mare sensibilitate.
În poezia „Am văzut un om dansând”, dansatorul avea cu el o vioară, din arcuşul lui „Poezie şi gingăşie curgeau”, iar în „Perla”, „picătura care se rostogoleşte din munte, zeul o scoa­te din firul de nisip/la gâtul frumoasei”.
În „Pic”, „poarta cerului sună/bate cineva-n ea”, iar în „Noapte”, „noaptea toarnă gaz/în lămpile stelare/se aprind una câte una/foc de tabără pe cer” (superbe imagini vizuale şi auditive!).
În poezia „Democraţia” „nu laşi toţi fonfii şi agramaţii/  să-ţi confişte chiar viitorul/strigând în gura mare că ei/reprezintă poporul”, iar în „Cuvintele” acestea „sunt păsări migratoare/ale universului unei limbi”.
Tematica socială este punctată impecabil în „Departe”: pentru românii plecaţi departe de mormintele moşilor şi strămoşilor „străinătatea e grea/ străinul nu te crede/străinul nu te vrea/îţi ia tinereţea/îţi ia frumuseţea”.
În poezia „Ţara mea”, România este „rotundă ca o lună plină/ca o pâine de la noi/din care unul altul/au mai tăiat o felie”, dar ea nu este a autorului ci „e ţara celor care vin/e ţara urmaşilor urmaşilor/urmaşilor urmaşilor noştri”.
În „Dacul”, sâmbăta devreme „soarele se freacă la ochi” şi „dacii n-au murit /sunt toţi aici în munţi/pe dealuri şi câmpii/e pământul lor demult/l-au primit de la Zalmoxis”.
În „Satul”, „Azi, nimănui nu-i pasă/Că-i frig la noi în casă/ Sărăcia ne-nconjoară/Şi-năuntru şi pe-afară/Grajdul acum este gol/Cai nu avem în ocol/Porcii au plecat din sat/În altă parte au intrat./ Unii au ajuns la abator/Fac mâncare la popor,/Alţii sunt în parlament/Fac legi de stabiliment”.
În „Ocaua mică” autorul arată că România actuală este ţara cu ocaua mică şi în care cinstea este destul de rară, a intrat în apa adâncă fiind la un pas de înnec. „La piaţă se fură la cântar/kilul nu mai este kil/este practic subnutrit/a slăbit destul de bine/fără cură de slăbire…lira ardeleană a emigrat/a plecat  s-a făcut olteancă/devenind peste noapte litră/şi din una patru s-au născut.”
În „De ce eu”, poetul măcean, cu credinţă în Dumnezeu în­cearcă să dea răspunsuri la întrebările puse şi conchide că „Privesc umil în sus, către cer/aştept de acolo un răspuns. /De ce eu şi nu altul./Un glas puternic, hotărât, decis/Îmi spune fără şovăire, hotărât./Tu şi nu altul Eu am zis.”
Văzându-l prima oară pe omul Ioan Alexandru la Macea, citindu-i cărţile, mi-am făcut o imagine exhaustivă despre un bun gospodar, un artizan al cuvântului oral şi scris, o persona­litate locală şi nu numai, care merită consideraţia noastră şi un loc binemeritat în ierarhia valorilor arădene. Acum, parcă îl cunosc dintotdeauna şi îl aşteptăm cu noi apariţii editoriale.
profesor
Gheorghe Sinescu