nagy x 2UTA și Sebișul au arătat prospețime neașteptată pentru temperatura care a înfierbântat mijlocul săptămânii fotbalistice arădene.
Trupa roș-albă, la fel ca și în precedentele meciuri amicale, a reușit să înscrie în actul secund, semn că stagiul de la Stâna de Vale i-a prins bine.
Utiștii au mai avut un antrenament dimineață, Roli Nagy a schimbat distribu-   ția la pauză, iar Marius Bortiș i-a ținut permanent în priză pe cei aflați pe margine, inclusiv pe Strătilă, care n-a intrat după ce s-a ales cu o contuzie la prima ședință a zilei.
„Primul adversar al ambelor echipe a fost cani­cula, dar au fost lucruri bune și în prima repriză, cu toate eram conduși după un eurogol. Am întâlnit o echipă preocupată de joc, dispusă la efort, iar formația din repriza a doua a venit cu mai multă dorință și a întors rezultatul. Asta ne mulțumește, dar încă suntem în acumulări. A fost un test reușit, înainte, cu mun­că!”, e concluzia lui Roland Nagy, care l-a avut alături pe fiul său, Norbi, component al generației de juniori E de la Atletico Arad, campioana Ro­mâniei!
Sâmbătă, cu „Ripi”
Săptămâna se încheie pentru UTA cu un nou meci amical. Sâmbătă dimineață, la ora 10,00, tot pe terenul din Sînnicolau Mic, arădenii sunt față în față cu Ripensia Timișoara.

Recomandările redacției