flaviusMijlocașul ofensiv al Șoimilor Pîncota rămâne pe baricadele ridicate în Podgorie pentru noul sezon al ligii secunde. Flavius Cuedan (22 de ani) anticipează o forță mai mare în dreptul trupei sale.
„Ne pregătim pentru o nouă stagiune de liga a doua, e important că am reușit să ne menținem sezonul trecut, ne-am îndeplinit obiectivul, probabil că anul acesta se va simți că avem un campionat în spate, că nu mai jucăm pentru prima dată la acest nivel”, crede fotbalistul ară­dean.
Alb-negrii au efectiv remaniat față de 2014-2015, iar tinerețea de acum vine cu doză de încredere. „Chiar și cei care nu suntem sub vârstă, Under 19, cum se cere acum, suntem tineri, majoritatea. Însă avem experiența ligii a doua, nu sunt chiar atât de mulți debutanți. Avem însă și jucători cu experiență”, a constatat Cuedan jr, de părere că seria e „foarte echilibrată, probabil că vor conta mult organizarea fiecărei echipe și forma de moment”.
Despre gândurile Șoimilor? „Sper să fim cât mai sus, de ce nu în play-off? După ce a trecut un an de liga a doua peste noi, e realizabil”, a încheiat Cuedan, care, în cariera sa, a mai trecut pe la Gloria, UTA, FC Olt, iar ca junior a jucat la CSS Gloria, Freiburg și Atletico.

Recomandările redacției