A furat o gramadă de….ceapă

Un bărbat a fost prins în flagrant de poliţiştii Postului de Poliţie Şilindia, în timp ce fura peste 13 kg de ceapă. În urma activităţilor de patrulare, poliţiştii au depistat luni în flagrant, un bărbat de 43 de ani, din judeţul Arad, în timp ce sustrăgea aproximativ 13,5 kg de ceapă de pe o parcelă situată pe raza localităţii Şilindia. Prejudiciul cauzat a fost recuperat, pe numele bărbatului fiind întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

 

Depistată în flagrant

Poliţiştii Biroului de Ordine Publică cercetează o femeie, care a fost depistată în flagrant, în timp ce fura dintr-un supermarket din municipiu. Poliţiştii cercetează o femeie de 46 de ani, din Arad, care a fost depistată în flagrant, în timp ce sustrăgea produse cosmetice, dintr-un supermarket, de pe strada Banu Mărăcine, din municipiu. Prejudiciul cauzat a fost recuperat, pe numele celei în cauză fiind întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

 

Infracţiuni în trafic

În urma activităţilor desfăşurate în trafic, poliţiştii rutieri au depistat în trafic mai multe persoane care au săvârşit infracţiuni rutiere. Astfel, poliţiştii au depistat în trafic, pe DN7, pe raza localităţii Sâmbăteni, şi pe Bulevardul Revoluţiei, din municipiu, doi bărbaţi, de 35 respectiv 39 de ani, în timp ce conduceau autoturisme, având suspendat dreptul de a conduce. De asemenea, au fost depistaţi în trafic: pe DN79, pe raza localităţii Vinga, un bărbat de 46 de ani, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat, pe strada Alexandru T. Stamatiad, din municipiu, un bărbat de 42 de ani, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat şi cu număr fals de înmatriculare, iar pe DJ 709 pe raza localităţii Gurba, un bărbat de 31 de ani, din judeţul Vâlcea, în timp ce conducea un moped, având dreptul de a conduce suspendat şi aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

Recomandările redacției