_N2A4721

Micul Pavilion, una dintre cele mai vechi clădiri din Parcul Regal de la Săvârşin, a fost restaurat şi adus la forma iniţială pe care o avea în secolul al XVIII-lea când a fost construit.

La sfârșitul săptămânii trecute, au fost încheiate lucrările de restaurare ale Micului Pavilion, situat în Parcul Regal Săvârșin, în partea de nord-vest, nu departe de peluza din fața castelului, conform romaniaregală.ro.

Cu ajutorul a cinci colaboratori ai Casei Majestății Sale Regelui, toți localnici, clădirea a fost restaurată în forma inițială.

Micul Pavilion păstrează o mare parte din cărămizile și pietrele originale, precum și resturi din grinzile vechi de lemn.

Sub coordonarea arhitectului Sebastian Brînzaș, intendentul castelului, au lucrat Mircea Ștefan, Mihai Bianga, Ioan Sărac, Mugurel Nagy și Dorin Balc. Ei au fost ajutați, într-o parte a muncii lor, de Ion Ignat și Radu Ilca.

“Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta a urmărit îndeaproape cele șase săptămâni de lucru, cerând în mod special folosirea exclusivă a materialelor naturale: nisip, lemn, fier, piatră, cărămidă, var. Țiglele de pe acoperișul Micului Pavilion datează din mijlocul secolului al XIX-lea și sunt de proveniență austriacă. Pe peretele interior se află o ceramică tradițională, oferită în dar de Alteța Sa Regală Principesa Muna Al Hussein, mama Suveranului Hașemit”, se menţionează pe romaniaregala.ro..

Principesa Moștenitoare Margareta, Principele Radu și Principele Nicolae au inaugurat, zilele trecute, Micul Pavilion.

Micul Pavilion a fost construit, probabil, la sfârșitul secolului al XVIII-lea, parte a ansamblului arhitectural ridicat după distrugerile Răscoalei ţăranilor din 1784. Micul Pavilion împreună cu grajdul (construit probabil în aceeași perioadă) sunt cele mai vechi clădiri de pe domeniu.

Peste aproximativ două săptămâni, întreaga lucrare de restaurare a clădirii istorice a castelului va fi încheiată, după nouă ani de muncă.

O mare parte din acest proiect a fost realizat cu ajutorul localnicilor. Unii dintre tinerii săvârșineni au deprins meșteșugul lucrând la castel ca dulgheri, zidari, fierari sau grădinari.

Recomandările redacției