Urmărit internaţional

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale împreună cu poliţiştii oraşului Curtici, au depistat un bărbat, urmărit internaţional. Poliţiştii au depistat pe raza localităţii Curtici un bărbat de 29 de ani, urmărit internaţional, pe numele căruia exista un mandat european de arestare emis de către autorităţile judiciare din Belgia, pentru săvârşirea de infracţiuni contra patrimoniului pe teritoriul acestui stat.  Conform procedurilor în vigoare, bărbatul a fost prezentat magistraţilor Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, care au dispus reţinerea  acestuia pentru 24 de ore, în vederea predării către autorităţile belgiene.

 

Ţigări confiscate

Un echipaj din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, aflat în serviciu de ordine publică, a depistat în zona pieței Fortuna din municipiul Arad, o persoană care oferea trecătorilor, spre comercializare ambulantă, pachete cu țigări. Jandarmii au procedat la legitimarea persoanei, rezultând că este vorba de o femeie în vârstă de 41 de ani, Rodica S., cu domiciliul în municipiul Arad. La controlul efectuat, asupra persoanei și în autoturismul acesteia, au fost găsite 61 pachete cu țigări netimbrate sau timbrate necorespunzător, de diferite mărci. Jandarmii au luat măsura ridicării în vederea confiscării întregii cantități de țigări și predării lor Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Timişoara.

 

Infracţiuni în trafic

În urma activităţilor desfăşurate în trafic, poliţiştii rutieri au depistat trei bărbaţi care au săvârşit infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. Astfel, pe raza localităţii Pâncota, au fost depistaţi în trafic: un bărbat de 42 de ani, din judeţul Arad, în timp ce conducea un autoturism neînmatriculat şi cu numerele de înmatriculare false, şi un bărbat de 32 de ani, în timp ce conducea un autoturism fără a deţine permis de conducere.  Un alt bărbat, de 28 de ani, a fost depistat de poliţişti în Piaţa Avram Iancu, din municipiu, în timp ce conducea un autoturism, având o alcoolemie de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Recomandările redacției