Marea neruşinare

În România anului 2015, în care aproape zece milioane dintre compatrioţi se zbat în sărăcie lucie, vârfurile patriei şi-au triplat salariile. Adică cei aleşi de către noi să ne guverneze mai bine, să ne crească nivelul de trai şi să ne scape de insomniile provocate de grija zilei de mâine, tocmai ei au hotărât să ne scuipe obrazul şi să trădeze mandatul cu care i-am încredinţat. Ei, guvernanţii de astăzi, încercând să-şi justifice măgăria prin care şi-au triplat salariile, se raportează la retribuţiile pe care le încasează „confraţii” lor din ţările occidentale. Dar uită să se raporteze şi la performanţa miniştrilor şi demnitarilor de pe acele meleaguri. Prin Germania, Austria, Franţa, Italia, Suedia sau Danemarca, raportul dintre cel mai mic şi cel mai mare salariu este undeva pe la 1/7. Adică cel performant prim-ministru, ministru, preşedinte de Cameră sau de Senat din aceste ţări europene câştigă, lunar, cel mult de şapte ori din cât încasează cel mai prăpădit bugetar. Megând pe această relaţie procentuală, cea mai mare leafă bugetară din România de astăzi ar trebui să fie cam de 5.250 de lei, nu de 13.500 de lei, cât şi-au „tras” mandatarii patriei începând cu 1 august curent. Cu alte cuvinte, dacă ne raportăm la indicatorii de performanţă care funcţionează în ţările occidentale, demnitarii români câştigă de trei ori mai mult decât omologii lor nemţi, fracezi, italieni, olandezi, danezi, suedezi sau belgieni. Iar întrebarea de bun simţ este: pentru care merite? Pentru prădarea ţării şi pentru umplerea până la refuz a timpului de lucru al procurorilor DNA? Pentru incompetenţa strigătoare la cer a majorităţii demnitarilor români contemporani, care băltesc prin fotoliile ministeriale sau pe scaunele celor două camere ale Parlamentului? Sau pentru punerea măruntelor şi murdarelor „interese de partid” înaintea marilor interese naţionale? Însă vina perpetuării acestor triste lucruri nu le aparţine numai mărunţilor noştri politicieni, ci şi nouă, tuturor. Întâi, pentru că nu protestăm în stradă împotriva unor astfel de neruşinări. Apoi, pentru că prea ne dăm voturile pe două-trei pahare de băutură, pe câte o pereche de sandale de cauciuc sau pe câte o găleată de plastic. Şi, în final, pentru că nu ne asociem în structuri civice puternice, capabile să se lupte – de la egal, la egal – cu partidele politice. Dacă nu ne trezim rapid la realitate, după nesimţirea înalţilor demnitari va urma obrăznicirea „demnitarilor” de mâna a doua. Pentru că ministrul Finanţelor a început deja să vorbească despre destituirea a unui sfert dintre funcţionarii publici mărunţi, astfel încât să facă rost de bani pentru a acoperi triplarea salariilor „înalţilor demnitari”…