seceta

Perioadă secetoasă din ultima vreme creează mari îngrijorări tuturor agricultorilor arădenii, indiferent de domeniul în care sunt implicați.

Chiar dacă încă nu s-au înregistrat culturi calamitate, prognizele din buletinul meteo nu au de fel darul de a-i liniști pe agricultori.

Prin urmare am solicitat o părere autorizată vizavi de această stare de fapt, cea directorului executiv al Direcției  pentru Agricultură a Județului Arad, inginer Ioan Martin.

Starea recoltărilor

În ultima decadă a lunii iulie, la culturile semănate în toamna anului trecut recolta a fost bună, după cum ne preciza directorul Ioan Martin. „La grâu – semănat pe o suprafață de 72 000 ha și care s-a recoltat integral, s-a înregistart până acum o medie de 4 800 kg/ha, o producție aproape similară cu a anului 2014. Și la triticale – cultivate pe 3 500 ha s-a finalizat recoltatul, media de până acum fiind tot de 4 800 kg/ha. La orz – cultivat pe 3 400 ha s-a încheiat recoltatul, media producției fiind de 4 500 kg/ha. Orzoaica de toamnă – cultivată pe 2 100 ha are până acum o producție medie de 4 200 kg/ha iar orzoaica de primăvară – cultivată doar pe 1 350 ha, are doar 3 000 kg/ha. Ovăzul este recoltat doar parțial – doar pe 14 500 ha din totalul de 22 500 ha – înregistrându-se o medie de 2 500 kg/ha. La rapiță s-au recoltat toate cele 10 500 ha însămânțate în județ, cu o medie de 3 400 kg/ha. Aici ar fi de spus că la ora actuală rapița pentru ulei are un preț de 375-395 euro/tonă – informativ vorbind, care este un preț bun, ea fiind valorificată atât la intern cât  și la extern – mai mult la vecini, de exemplu la unguri“.

Avem un grâu foarte bun

La noi în județ întotdeauna s-a făcut un grâu bun și foarte bun. Anul acest este un grâu foarte bun. Câteva date despre această cereală atât de importantă pentru noi – deoacamdată DOAR din grâu se face pâinea noastră, a tuturor – ne-a oferit tot directorul Ioan Martin. „În ceea ce privește prețul grâului – tot informativ vorbind, a ajuns să oscileze între 0,65 și 0,72 lei/kg. Față de cel din anul anul trecut, grâul din 2015 are calități de panificație superioare, este mult mai bun, greutatea hectolitrică fiind peste 80%. N-au fost ploi în perioada recoltării, ceea ce a fost deosbit, umiditatea fiind de 10-12%, mult mai mică și față de STAS – care este de 14%! Este evidentă calitatea superioară a grâului din acest an… De asemenea, lanurile din acest an au fost foarte curate, fiind întreținute exemplar, ceea ce s-a văzut clar la grâul dus la bazele de recepție pentru valorificare – existența corpurilor străine a fost mult sub STAS-ul de preluare. Prin urmare și prețul a fost mai ridicat“.

Porumbul și „floarea“ încă mai rezistă

Deși face parte din plantele care ar avea acum nevoie de apă, porumbul nu e încă afectat „încă mai are putere să reziste câteva zile bune. Dar nu mult. Este cultivat pe 122 600 ha“ sublinia oficialul Direcției Agricole.

Cât privește floarea soarelui – cultivată pe 25 500 ha, încă mai merge… și producția nu e chiar afectată. „Dacă în următoarele 10 zile – maxim, ploaia nu va veni se poate aprecia că producția finală va fi «dijmuită» dur de secetă și vor fi unele probleme“ aprecia cu moderație Ioan Martin.

Culturi în suferință

Dintre culturile ce se află în suferință în aceste zile sunt: cele de sfeclă de zahăr, de soia și lucernierele. „Ne aflăm la recoltatul celei de-a treia coase și se constată o reducere drastică a fânului. De exemplu, față de 4 tone cât e normal avem acum recoltate 1,5 tone la hectar. Prin urmare recomandăm insistent să se baloteze toate produsele secundare ale culturilor din toamnă pentru a se asigura necesarul de fibroase pentru animale în perioada de stabulație( atunci când stau în grajduri – n. red.), în cazul fânului puțin“ ne preciza în final oficialul din cadrul Direcției Pentru Agricultură, Arad.

Recomandările redacției