ristin1Dan Ristin, președintele proaspetei promovate în liga a IV-a, Victoria Felnac, e foarte ambițios. Conducătorul se mândrește cu promovarea în Liga a IV-a și parcursul aproape perfect din campionat, dar totodată devine puțin trist când discuțiile conduc spre baza materială existentă. „Ne bucurăm că lotul cu care am promovat l-am putut întări prin legitimarea unor jucători , zicem noi, buni și cu experiență în liga superioară a
fotbalului județean. Cel mai valoros transfer este, bineînțeles, prietenul meu , Ovidiu Pașcalău, fostul portar al Șoimilor Pâncota. Am ajuns la o în­țelegere și cu Cornea, de la Progresul Pecica, Roșuț de la Șoimii Lipova. Acestea sunt certitudinile, însă mai suntem în discuții și cu alți 3-4 jucători”, ne-a declarat Ristin.
Președintele este doar pe jumătate mulțumit de aportul administrației locale. „De două luni avem doar promisiuni în pri­vința modernizării bazei spor­tive, adică a vestiarelor, gru­- purilor sanitare, vestiarele arbitrilor, dar totul a rămas ca și acum două luni, doar la nivel de promisiuni. Acum cerințele în privința omologării bazei sportive pentru Liga a IV-a sunt mult mai mari, iar dacă vom continua în ritmul acesta, vom ajunge ca primele meciuri programate acasă să fim nevoiți să le disputăm pe terenuri închiriate în alte loca­lități din jurul Felnacului”, a continuat președintele lui VI-FE.
Dan Ristin speră să se ivească acel ceas al 12-lea și până la expirarea derogării făcute de AJF, totul să fie ok.

Ioan Hamza 

Recomandările redacției