Gruparea condusă de Laszlo Molnar merge tot pe linia tinerilor, la fel ca în ultimii ani. Președintele alb-verzilor spune însă că schimbarea liniilor merge ceva mai anevoios acum, pentru că „noi ne pregătim, dar încă nu prea avem cu cine. Avem foarte mulți juniori, să vedem care e situația lor, cine rămâne, cine nu. Tot mai greu găsim fotbaliști. Nu doar noi, dar mai puțin mă încălzește”.
Voința s-a despărțit în vară de Pașcu, Balint și Avram, toți trei ajunși în curtea echipei Șoimii Lipova. Mai đeparte, „alții s-au lăsat, nu îmi dau seama cum unii – după cinci, șase, zece ani de juniorat – se lasă de fotbal”, a comentat Molnar. În discuție ar fi Șerban, Spiridon, Barabaș sau Gliguța, care i-au comunicat că aleg alte drumuri.
Ultimul amical al trupei lui George Radu a însemnat înfrângere, 3-1 în fața timișenilor de la Cocoșul Orțișoara, iar la rând sunt întâlniri cu Mureșul Zădăreni și Voința Macea. „În rest,așteptăm să începem campionatul!”, a încheiat conducătorul Mailatului.
Sport 172
Eugen Trică: „Știu foarte bine publicul de la Arad, care pune o presiune fantastică pe adversar. Noi trebuie să fim concentrați pe ce avem noi de făcut, să luăm cele trei puncte”
citește mai mult »