Iniţial m-a umflat râsul când am citit ştirea cu puii congelaţi descoperiţi în farmacia unui spital din România. Proprietara păsăretului a explicat nonşalant că i s-a stricat frigiderul acasă şi n-a avut ce face cu marfa. Şii dacă i se strica clima, lua una de la spital? Sau dacă i se strica maşina lua şi folosea ambulanţa în interes propriu?
Dincolo de această ştire, putem spune că întregul sistem sanitar este congelat, încremenit într-o perioadă pe care o credeam de mult trecută. Acum 25 de ani, funcţiona dictonul că fiecare se descurcă de unde lucrează. Se vede că în spitalele din România încă se mai poartă aceste metehne. N-aş dori să generalizez, dar există cazuri chiar şi în Arad, în care medici folosesc dotările spitalului, dar facturează pe cabinetele particulare.
De fiecare dată când se face o analiză a sistemului sanitar se constată că acesta este subfinanţat. Nimeni nu se gândeşte că această finanţare, câtă e ea, trebuie să fie aplicată corect şi atunci poate lipsa fondurilor nu ar fi chiar aşa de accentuată. Nu înţeleg cum un cabinet particular poate să fie rentabil, chiar prosper, în timp ce un spital este veşnic într-o situaţie financiară precară. Dacă relaţionarea între sistemul public şi cel privat este corectă, poate că zona privată n-ar mai fi într-atât de prosperă, dar sigur cea publică ar fi într-un progres remarcabil.
Faptul că puii congelaţi şi-au găsit loc în frigiderul în care trebuiau să fie medicamente nu este decât o situaţie amuzantă, dar carenţele din celelalte aspecte ale activităţii sunt cele îngrijorătoare. Întregul sistem ar trebui reformat, dar nu doar pe hârtie, ci într-un mod real, clar. Dacă o asistentă şi-a plasat puii congelaţi în frigiderul farmaciei şi apoi a afirmat nonşalant: „ei, şi ce mare lucru?” atunci tot atât de nonşalant pot să se întâmple alte lucruri. Practic, bunurile spitalului, adică ale cetăţenilor care au nevoie de îngrijire medicală, devin bunurile angajaţilor spitalului.
Asta e marea problemă a sistemului: nonşalanţa! Acceptăm cu nonşalanţă, chiar cu mândrie că sistemul este bolnav, semicorupt, un fel de stat în stat. Poate nici într-un alt domeniu nu găsim această nonşalanţă în a jongla cu banul public. Dacă acum depozităm pui în frigiderul instituţiei, dacă vine vreo rudă din provincie, putem folosi spitalul pe post de hotel, sau poate facem un botez la sala de mese a spitalului, un concurs de table sau de şah în curtea spitalului, iar exemplele pot continua, ca un perpetuu joc al imaginaţiei.
