Parafrazând două versuri scrise de Nicolae Labiş, ne-am încumeta să spunem, ca un leit motiv.
„Seceta[nu] a ucis orice boare de vânt, [Dar] Soarele s-a topit şi a curs pe pământ”.
Paleta manifestărilor prilejuite de Întâlnirea Fiilor Satului din Bodrogu -Vechi, tocmai de Praznicul Adormirii Maicii Domnului a stârnit trăiri adânci şi a spart liniştea dintre nuci şi pruni, cu o larmă de izvoade vechi , iar Trecutul a împrumutat forma unui Prezent plămădit dintr-un lut frământat de Aduceri Aminte.
Moderator şi Fiu al Satului , profesorul Gheorghe Rancu , a rostit Cuvântul de „Bun venit” la Întâlnirea Fiilor Satului Bodrogu -Vechi. „ La mulţi ani, Bodrogul Vechi” şi-a început primarul rostirea, cu nădejdea, că, peste ani, vom vedea satul de altădată, care a pierdut lupta cu Mureşul , ca pe un sat renăscut , dar care îşi va păstra istoria zbuciumată scrisă printre ape.A urmat conferirea de Distincţii speciale celor care s-au încumetat să readucă acasă pe cei legaţi de neamuri , de sat, de livezi, un dintre distincţii , revenindu-i şi domnului Rancu Gheorghe, bodrogan de la Şopotu Vechi, Caraş. Acesta, a mulţumit nu însă de a face trecerea în revistă a distinşilor invitaţi-cercetători,istorici, scriitori, teologi, profesori,muzeografi, arhivişti,redactori sau directori de ziare săteşti şi nu numai, fii ai satului ş.a, unii din Banatul istoric, alţii din Caraş, aţii din Banatul Sârbesc-Voivodina. În cuvintele lor, rostite cu patos , o singură idee s-a desprins -aceea că vechile izvoade trebuie folosite,că obârşia şi satul nu trebuie să fie locuri de pierzanie, că se cuvin aprecieri tuturor acelora , care, frăţeşte, îşi dau mâna să reînvie un lăcaş care să nu se piardă în neguri de vremi.Acum , când veacuri se coboară prste turle de biserici, când ne reamintim că nici biserica nici şcoala nu mai sunt decât în imagini cuprinse în rame ce poartă pecete de ani, vorbitorii, Ion Traia, Vasile Barbu, Sorina Groza , Teodor Groza Delacodru, Delia Chevereşan au îndemnat la păstrarea nealterată a istoriei acestui sat care a fost înghiţit de ape cu trei uliţi şi o biserică.
Lanare de carte.Parastas.Pelerinaj .Troiţă.Dezvelire Însemn memorial.Pace în suflet.Iată câteva Trasee care s-au derulat sub ochii noştri .
„Pădurea de argint” , ce leagă Pecica sau Aradul de Bodrogu Vechi , tămâiată de mireasma sălbăticiei, formând o salbă naturală, de nedespărţit, pregăteşte călătorul spre un drum al căutărilor de sine, deşi, localncii, vorbesc tainic despre Cerul Celest ce le-a mai rămas şi Pământul terestru care îi adăposteşte pe cei plecaţi. Parastasul pentru eroii -soldaţi, localnici, preoţi, enoriaşi , s-a ţinut lângă Monumentul din sat, la o răscruce de drumuri, la umbra dorurilor rămase. „Acum putem să ne rugăm liberi” a spus părintele car a oficiat slujba de la parastas după rânduieli creştine. În drumul nostru am întâlnit o Troiţă, pe locul fostei biserici , ridicată de familia Pantea Doru.Doar fotografia ne îndeamnă să ne oprim din loc , ca pentru Sfânta Închinare.Undeva mai jos, o căsuţă cu uşile larg deschise ne îmbie să îi trecem pragul. „ Bine aţi venit în căsuţa părăsită”, scria la poartă.Totuşi, aici domnea istoria liniştirii că „Veşnicia s-a născut la sat”, iar obiectele expuse grăiau o istorie vie , camerele miroseau a lavandă şi parfum din trecut.
În grai popular, un sătean ,care se apropie de noi ne spune „P-aşi , dintre frunze ruginii , se va scrie , cândva alt sat” , fălos că i-am văzut ecusonul „Mi-s bodrogan”. Am întrebat de organizatori precum şi de iniţiatori , care, iată, la Ceas de mare Praznic ne-au primit să le fim gosci, cu atât mai mult ,cu cât, pe feţe croşetate de bucurie, am putut citi, că îşi îmbracă necondiţionat portul ,îşi vorbesc graiul şi îşi cinstesc Trecutul care a luat forma Prezentului plămădit dintr-un lut vechi din rămăşiţe de morminte. Numele organizatorilor, al celor cares-au implicat st înscris şi pe coperta Monografiei lansate în prezenţa a peste trei sute de invitaţi-Marioara Damian, Delia Chevereşan, Gheorghe Rancu, Gheorghe Damian, Florina Florea, Florin Sătmărean, Marcela Florea, Blejana Karkus, o carte care îşi cheamă, prin foşnet de pădure, susur de ape, cu mâinile bătătorite care n-au plâns, fiii, acasă. Cartea este un document scris cu suflet iar Postfaţa , cât un Apostolat , îndeamnă la descifrarea şi trăirea mesajului care se desprinde din filele acesteia.Dragostea! Cu feţele ei .Iubirea.Cu parfumul anilor! Scrisul.Ca patimă!
Dar,să ne bucurăm , aşadar…am găsti în „Confesiuni” , numele doamnei profesor Otilia Hagău , fiică satului, care, alături de soţ, profesorul Gheorghe Hagău, ne-a dăruit şi meşteşugit, la Macea, ore de Limba română, memorabile! Şi au venit să îi cinstească pe cei care au rămas neînghiţiţi de ape, dar înghiţiţi de un alt timp, şi lăutarii, care ne-au însufleţit Agapa frăţească, doinind a jale , mistuind focl amintirilor , prin cântec, joc şi petrecere câmpenască . Şi totuşi…- „Unde suntem acasă…Unde suntem străini”[Jiva Fiţu] De undeva, la Ceas de Rugă, vechiul Schit , azi „Aşezământ sfânt , cu podoabe şi icoane , ne şoptea…-” „„Tu, Clopot, du-mi Inima mea -Cerescul mit să îmi îngâne un imn senin”… „să trec prin sălbăticia pădurii şi să mă confund cu Eu-l meu ! Cu Dumnezeu!”.Era un Răsunet..din ferestre de pădure , de Sfânta Maria, ca o Priceasnă.
Am auzit mereu rostindu-se-„Castanii, teii înfloriţi au fost înghiţiţi, Altarul a crăpat, Mureşul s-a învolburat, a năvălit,a pustiit, Ce a fost întâi ,oare de ce nu ştim , satul biserica sau şcoala”?
Din anul 1970 ,clopoţelul tras de mâna unuia priceput , ca şi atunci, a sunat din nou.Era Vecernia aducerilor aminte de Liturghia anilor de învăţare.Cu dascăli deveniţi „Nume înscris” pe un În semn memorial-Petre Ugliş , Gheorghe Imbroane, Maria Milancovici, Emil Damian. Dascălul! O flacără ce arde sub cupola florilor aşternute de Ruga Raiului, acolo unde nu mor niciodată! În concluzia firească , vom încheia tot cu Labiş- „Pământ împădurit, ne revedem din ce în ce mi rar lângă izvoare/ Dar , spune-mi, nu îţi sunt la fel de dragi, Sălbaticele , păsări călătoare?”. Lansare de carte.Dezvelire. Însemn memorial.Fiii satul ui.Parastas întru cele sfinte.Clopoţel de şcoală care nu mai e! Frunze fluturate pe retina unui timp!Intermezzo liric cu poetul pecican Ioan Vasile Marcu! Toate duc spre „Satul care îşi strigă fiii ”, subtitlul cărţii- monografie HODOŞ- BODROG/BODROGU -VECHI.
Florica Ranta Cândea
