bacCandidaţii care susţin bacalaureatul în a doua sesiune din acest an încep astăzi, la ora 09.00, testul scris la limba şi lite­ratura română. Absolvenţii filierei teoretice – profilul umanist şi cei ai filierei vocaţionale – profilul pedagogic vor avea aceleaşi subiecte, iar absolvenţii filierei teoretice – profil real şi ai filierei tehnologice vor primi alte subiecte, pe care trebuie să le rezolve în cel mult trei ore.
Probele scrise vor continua mâine cu limba şi literatura ma­ternă (maghiară, germană şi slovacă), miercuri cu proba obligato­- rie a profilului, respectiv matema­tică pentru absolvenţii profilului real şi istorie pentru cei de la profilul umanist, şi vineri cu proba la alegere a profilului şi specializării, respectiv biologie, geografie, fizică, chimie, logică, informatică, sociologie, psihologie, economie sau filosofie.
Rezultatele vor fi afişate în 31 august, până la ora 12.00, iar contestaţiile vor fi depuse în aceeaşi zi, între orele 12.00 şi 16.00. Rezultatele finale vor fi afişate pe 3 septembrie.
Sesiunea a doua a examenului de bacalaureat din acest an a început pe 17 august, cu probele orale şi de competenţe, care s-au încheiat în 21 august. La aceste probe, candidaţii au primit cali­ficative, care nu le vor afecta media la bacalaureat. Candidaţii care la una dintre probele de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale au refuzat să răspundă sau să rezolve subiectele propuse nu pot participa la probele scrise, întrucât se consideră că nu au susţinut probele orale.
Lucrările scrise ale candidaţilor la bacalaureat vor fi corectate în alte judeţe decât cele în care se susţine examenul.
Absolvenţii de liceu promovează examenul de bacalaureat dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: au susţinut probele de evaluare a competenţelor; au susţinut toate probele scrise şi au obţinut cel puţin nota 5 la fiecare dintre acestea şi au obţinut cel puţin media 6 la probele scrise.
Examenul de bacalaureat se desfăşoară doar în sălile în care sunt camere video de supraveghere. Comisiile de examen vor verifica, prin sondaj, înregistrările audio-video din sălile de examen, după încheierea probei scrise. În cazul în care, la verificarea prin sondaj, se constată nereguli, fraude sau tentative de fraudă, ori în cazul în care există sesizări, verificarea se va face pentru înregistrările din toate sălile de examen din unitatea de învăţământ respectivă.
Dacă se constată existenţa unor nereguli, fraude sau tentative de fraudă, comisia de bacalaureat din centrul de examen va luat măsurile necesare, care pot merge până la eliminarea candidaţilor din examen.
Candidaţilor le este interzis să intre în sălile de examen cu ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete, acestea urmând să fie lăsate în sala de depozitare a obiectelor personale, stabilită de comisia de bacalaureat. Cei care refuză să lase aceste obiecte în sala stabilită de comisia de bacalaureat nu vor fi primiţi în examen.
De asemenea, candidaţii nu pot intra în sala de examen cu manuale, cărţi, dicţionare, culegeri, formulare, memoratoare, notiţe, însemnări, rezumate, ciorne sau lucrări ale altor candidaţi, care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor. Aceştia nu pot avea asupra lor nici telefoane mobile, căşti audio, precum şi orice mijloc electronic de calcul ori de comunicare ce ar putea permite conectarea la internet sau la reţele de socializare şi care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru efectuarea calculelor, pentru comu­- nicare între candidaţi sau cu per­- soane din exterior.
Candidaţii care încalcă aceste reguli vor fi eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele sau obiectele interzise au fost folosite sau nu şi indiferent dacă au fost introduse de aceştia sau de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane.
Încălcarea acestor reguli va fi considerată tentativă de fraudă, iar candidaţii respectivi nu mai pot participa la probele următoare şi sunt declaraţi „eliminaţi din examen”, fără posibilitatea recunoaşterii, în sesiunile următoare, a notelor la probele promovate anterior eliminării, inclusiv a probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale. Aceştia nu mai pot participa la următoarele două sesiuni ale examenului de bacalaureat.
„La proba C, din cadrul examenului de bacalaureat au fost înscrişi 165 candidaţi, din care au fost evaluaţi 108 candidaţi, restul fiind absenţi. Conform Metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat, eva­- luarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională s-a făcut prin trei tipuri de probe: proba de înţelegere a unui text audiat, proba scrisă şi proba orală. Candidaţii au fost evaluaţi cu nivel de la A1 la B2, separat pentru fiecare din cele cinci competenţe prevăzute în Ca­drul European Comun de Re­fe­rinţă pentru Limbi. La pro­ba D, de evaluare a compe­tențelor digitale, au fost înscriși 159 candidați (planificați pentru 20.08.2015 – 80, absenți 25, planificați pentru 21.08.2015 – 79)“, ne-a declarat Laura Nădăban, purtător de cuvânt al ISJ Arad.

Recomandările redacției