decorareProfesorul Ştefan Hell, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 2014, va fi de­corat în numele Regelui Mihai cu Ordinul Coroana Ro­mâniei în grad de Comandor. Decoraţia va fi înmânată de Principesa Margareta într-o cere­monie care va avea loc astăzi, la ora 19,00, în Sala Regilor a Palatului Elisabeta. „Înalta distincţie a fost acordată pentru contribuţia eminentă la dezvoltarea chimiei fizice, pentru conceperea şi dezvol­tarea tehnologiei microsco­piei fluorescente de rezo­lu­ţie înaltă, cu ajutorul căreia se pot face observaţii microscopice ale proceselor care au loc în interiorul celulelor vii, pentru reprezentarea cu mândrie şi onoare a naţiunii noastre în excepţionala familie a celor distinşi cu Premiul Nobel, pentru activitatea meritorie în cadrul Institutului Max Planck pentru Chimie Biofizică din Gottingen şi în cadrul Centrului German pentru Studiul Cancerului din Heidel­- berg”, se arată într-un comunicat al Casei Regale.
Totodată, decoraţia răsplăteşte faptul că „În cursul ac­tivităţii sale, a aprofundat legături cu lumea savantă românească, prin care caută să întărească schimburile ştiinţifice internaţionale, ca şi urmărirea, pe tot parcursul carierei sale, a valorilor profesionalismului, devotamentului, eticii şi onestităţii, valori definitorii ale Coroanei Române”.
Ceremonia de decorare va fi urmată de un dineu, oferit în onoarea savantului, în numele Regelui Mihai, de către Princi­pesa Margareta şi Principele Radu.
Ştefan W. Hell s-a născut în anul 1962 la Arad şi a copilărit la Sântana, iar în anul 1978  a emigrat alături de familia sa în Republica Federală Germania.
A obţinut licenţa şi diploma de doctor în chimie la Universitatea din Heidelberg. În prezent, desfăşoară o activitate ştiinţifică la Institutul Max Planck pentru Chimie Biofizică din Göttingen şi la Centrul German pentru Studiul Cancerului din Heidelberg. Ştefan Hell este profesor universitar de fizică experimentală la Universitatea din Gottingen şi profesor asociat de fizică la Universitatea din Heidelberg.

Recomandările redacției