Marile migraţii

De câteva mii de ani, teritoriul cuprins între Urali, Atlantic, Marea Nordului şi Marea Mediterană este luat cu asalt de către migratori. Numai pe la noi, prin spaţiul carpato-danubiano-pontic, s-au scurs pe rând goţii, hunii, gepizii, avarii, slavii, bulgarii, ungurii, pecenegii, cumanii, tătarii şi turcii. Amestecându-se cu rasa albă băştinaşă, trăsăturile mongoloide ale migratorilor s-au estompat – şi astfel s-a născut ceea ce numim astăzi ca fiind marea populaţie europeană: mai blondă înspre nordul continentului şi mai brunetă în sud. Însă, ceea ce a unificat pe deplin bătrânul nostru continent a fost religia creştină, care a configurat actualele graniţe ale Europei şi a definit vreme de o mie de  ani doctrina politică şi militară a continentului. Toate acestea au durat până în urmă cu un deceniu, când, în pană de inspiraţie şi, mai ales, de curaj, „înţelepţii” Europei s-au grăbit să postuleze în proiectul de Constituţie a Uniunii Europene că această construcţie continentală este… atee. Mai departe, lucrurile au luat-o razna şi s-a ajuns la ideea absolut stupidă conform căreia cetăţeanul european cu cele mai multe drepturi trebuie să fie în acelaşi timp minoritar etnic şi religios, handicapat şi, dacă se poate, homosexual. Pe de altă parte, fostele imperii europene au ajuns să plătească povara metropolei şi s-au trezit silite să-i accepte în interiorul graniţelor pe cei din colonii. Aşa s-a ajuns ca „naţionalele” de fotbal ale Franţei, Angliei sau Olandei să arate pe teren la fel ca cele ale Nigeriei, Sudanului sau Namibiei, iar Europa să înceapă să se impună pe la campionatele mondiale de atletism şi la probele de 5.000 sau 10.000 de metri, întreceri aflate până nu demult la absoluta discreţie a excelenţilor atleţi africani. Revenind la conţinutul creştin al Europei, care ar trebui postulat cât de repede în noua Constituţie continentală, acesta ar putea să reprezinte un model şi pentru lumea arabă. Un model, dar şi o piatră de hotar, deoarece spaţiul bătrânului nostru continent n-ar trebui lăsat în pericolul de a-şi pierde identitatea. Am întâlnit în conservatoarea Austrie şi chiar în zona sa cea mai expresivă, Voralberg, un oraş în care 40% dintre „cetăţeni” provin din lumea arabă. S-au stabilit aici încet-încet, iar astăzi au început să-şi reclame drepturile specifice. Fireşte, oficialii austrieci se iau cu mâinile de cap şi caută soluţii pentru conservarea identităţii oraşului. Cam târ­- ziu, am spune noi, cum la fel de târziu s-au trezit şi locuitorii din bogatele localităţi din Podgoria Aradului – Covă­sânţ, Şiria, Sâmbăteni, constatând că arhitectura central-europeană a aşeză­rilor a fost mutilată de „palatele” ţigă­neşti de inspiraţie oriental-indiană. Cât despre România şi necesarul ei demografic, este poate pentru prima dată în istoria noastră naţională când ne des­curcăm, din punct de vedere economic şi politic, puţin mai bine decât Moldova, Ucraina, Bulgaria, Albania sau Serbia. Dacă nici acum nu vom şti să ni-i atra­gem pe conaţionalii noştri din aceste zone, atunci înseamnă că ne merităm soarta…