Fiecare dintre noi, măcar o dată în viaţă, am suferit sau suferim de sindromul denumit clasic „Teoria Conspiraţiei”. Această „boală”, încurajată temeinic de „mediul înconjurător”, adică de mass-media, poate avea simptome care de care mai ciudate.

Nu doresc să mă refer la cei cu tulburări mintale docedite, care încă se uită pe după umăr după securişti, care au fost „răpiţi” de extratereştri sau care aud câte un zgomot nedefinit (mereu altul) în propriul cap, ci la oameni normali, deşi normalitatea nu (mai) e un reper bine definit.

Unii (aluzie la titlu) cred în extratereştri. Şi nu orice fel de extratereştri, ci… reptilieni, adică solzoşi, „idoli” desprinşi din SF-uri. E o teorie, care în lipsa dovezilor pro sau contra rămâne… teorie. Alţii cred în forţe superioare ceva mai pământene, în lupta biblică dintre bine şi rău dusă în mijlocul nostru, în îngeri şi demoni care sunt printre noi dar noi doar le bănuim şi simţim prezenţa.

Alţii, mai „umani”, au alte teorii ale conspiraţiei. Unii sunt convinşi că suntem conduşi de un Consiliu Suprem, în ceea ce se vehiculează că ar fi Noua Ordine Mondială. Şi că această Nouă Ordine Mondială taie şi spânzură, este peste guverne şi decide ce şi cum, inclusiv crize economice mondiale sau migrări masive de imigranţi. O variantă mai recentă (20-30 de ani) a ceea ce era o mai veche teorie – tot conspirativă – a faptului că lumea este condusă de masoni.

Încerc să nu cad în patima aceasta molipsitoare, a teoriilor conspiraţiilor, dar arestarea lui Oprescu (să mă refer doar la cel mai recent „nume” de pe lista DNA) nu îmi pare deloc întâmplătoare. Şi nu neapărat că aş crede într-un aparat de stat justiţiar, aşa cum ar trebui să fie Statul Român, în care DNA, DIICOT sau alte instituţii îşi fac cu prisosinţă datoria de justiţiari, mai ceva ca Elliot Ness, Eugen Alimănescu sau personajul de ficţiune Corrado Cattani adunaţi la un loc. Nu se întâmplă aşa ceva, iar dovada e că mai ajung de cealaltă parte a gratiilor şi unii „incoruptibili”, care au mers mână-n mână cu şnapanii şi borfaşii.

Părerea mea, respectiv teoria proprie a conspiraţiei, este că această epurare vine de undeva, aşa cum alegerea lui Johannis, acceptarea tuturor condiţiilor FMI sau a unor privatizări cu tâlc (gen Petrom) nu sunt deloc întâmplătoare şi nu ţin exclusiv de poporul român sau de conducătorii acestuia. Cred şi eu într-o nouă ordine, dar nu una mistică, ci una economică, cât se poate de clară.

Actualele clase dominante – cea politică şi cea economică, întrepătrunse de cele mai multe ori – nu mai sunt dorite de stăpânii noştri din umbră: UE şi SUA! Nu mai sunt dorite parte pentru a mai epura şi igieniza spaţiul mioritic, parte de teama ca noua orânduire românească să nu prindă o mai mare putere economică, care la un moment dat să nu poată fi controlată. Exemplul cel mai elocvent este Rusia, dar nici China sau ţările arabe nu sunt exemple de neglijat. SUA şi UE preferă o Românie slabă, controlabilă unei Românii puternice, condusă de oameni puternic înfipţi într-un sistem corupt, controlat în totalitate. De aici şi ordinul – scuzaţi expresia mai dură – de curăţire a clasei politice, implicit de strangulare a „conductelor” financiare ce fac legătura între banii publici şi oligarhii economici. Un ordin dat încă de pe vremea lui Băsescu, pe care fostul preşedinte a crezut că-l poate controla exclusiv în folosul propriu, dar pe care l-a scăpat lamentabil de sub control chiar pe timpul domniei sale.

Nu cred în reptilieni, poate că şi teoria mea e tot atât de fragilă, dar tare mi-e că acest val de arestări (pe deplin justificat, moral şi legal) îşi are „butoanele” undeva în afara ţării. Iar miza Schengen e doar momeală în ochii românilor, ca un „efect Houdini” bine regizat.

  • Vasile spune:

    Vorbiti de teoriile conspiratiei si chiar D-vostra mai aruncati una in eter. UE si SUA sunt in general locuite si conduse de oameni cu gandire sa zicem asa „normala”. Ei nu prea concep mafia si hotia care e la noi ca o chestie normala si incearca sa ne ajute unde pot. Pe langa asta, evident, unii dintre ei castiga si bani frumosi dar nu pentru ca ar fi ei „smecheri” ci pentru ca noi nu suntem in stare sa producem pentru ca ne luptam pentru ciolan si nu avem timp sa fim productivi. Este o piata libera si cei bun castiga iar cei slabi se plang de teoriile conspiratiei si ca sunt sabotati. Tot timpul dam vina pe altcineva in loc sa facem noi ceva. Eu cred in continuare ca in sfarsit exista cadru legislativ si vointa pentru pedepsirea celor care de ani de zile fura cu nesimtire. Evident, nu vor fi toti prinsi. Mai sunt multi care inca mai au „spate” dar pe cine se poate il vor prinde. Nu stiu in ce masura ii va afecta pe multi dintre acesti inculpati pedeapsa dar poate intr-o mica masura macar, vor fi mai atenti pe viitor.Ca de furat mai putin…ma indoiesc.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției