lupas

Consilierii municipali ai PSD consideră că autorităţile locale şi judeţene trebuie să îşi îndrepte atenţia asupra tuturor societăţilor comerciale la care sunt acţionare, însă cu precădere asupra celor care au probleme mari în actul conducere şi gestionare. „Am luat act de decizia Consiliului Judeţean de a comanda un audit extern la Compania de Apă. Credem că este momentul oportun să se extindă analiza la toate societăţile controlate de autorităţile locale”, declară consilierul Marin Lupaş într-un comunicat al PSD Arad.

Lupaş anunţă că social-democraţii vor cere în CLM un audit extern independent la societăţile din subordine, „… începând cu CET, unde sunt înregistrate pierderi imense – de zeci de milioane de euro. Este curios că în Arad se discută mai mult de situaţia de la apă-canal decât de situaţia de la CET, unde există perspectiva clară a sistării activităţii, cu consecinţe deosebit de grave asupra confortului arădenilor”, spune Marin Lupaş.

Dintre societăţile din subordinea autorităţilor locale care ar trebui auditate deoarece au avut sau au mari probleme financiare sunt amintite Recons şi Gospodărirea Comunală. „Aceste societăţi la care suntem acţionari au în administrare parcările, ştrandul şi cimitirele din oraş – şi este normal să avem un raport profesionist şi independent legat de activitatea lor. Respingem ca argument pentru declanşarea unui audit dorinţa primarului Falcă de a controla o societate comercială şi credem că argumentul trebuie să fie interesul arădenilor”, declară în încheiere consilierul municipal PSD Marin Lupaş.

Recomandările redacției