igasSenatorul Constantin Traian Igaș a participat astăzi la dezbaterea organizată la Parlamentul României pe tema de mare actualitate a migrației, dezbatere la care au fost invitați reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe şi consilierul prezidențial Leonard Orban şi la care au participat membrii comisiilor de politică externă, de apărare, ordine publică și siguranță națională şi de afaceri europene din Senat și din Camera Deputaților. „Problematica migrației tinde să ia o amploare care poate periclita stabilitatea proiectului european, iar România, fiind al doilea stat ca graniță externă a UE, are datoria să susțină o singură poziție oficială, cât mai armonizată și inechivocă. Este momentul în care interesele țării noastre să fie puse pe masă. Suntem un partener care se  achită corect și onorabil de obligațiile asumate; de aceea, acum e cazul să fim riguroși față de interesul nostru – acela de a adera la Spațiul Schengen. Este cazul să ni se facă un act de dreptate din partea partenerului european și trebuie spus că am făcut eforturi extraordinare pentru a ni se accepta într-o primă etapă aderarea parțială, pe frontierele aeriene”, este poziţia exprimată de senatorul Traian Igaş şi făcută publică într-un comunicat.

Senatorul liberal arădean afirmă necesitatea angajării României în absorbţia de migranţi doar în limitele capacităţilor ţării de a face faţă aceste provocări, condiţie care impune o popziţie unitară a tuturor partidelor în această chestiune. „Angajamentele politice nu pot fi luate fără să avem în vedere capacitățile României de preluare și integrare a migranților; ori, se știe că la capitolul integrare nu suntem foarte pregătiți, pentru că ne-am confruntat foarte puțin cu problema integrării migranților. De aceea pledez pentru o poziție unitară la capitolul cifre, obligații asumate și punct de vedere pe aderarea la Schengen”, este de părere fostul ministru de interne Constantin Traian Igaș.

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției