tolea

Scoaterea la concurs a postului de administrator public al judeţului continuă să stârnească tensiuni în rândul reprezentanţilor administraţiei. Preşedintele interimar al Consiliului Judeţean, Adrian Ţolea a răspuns declaraţiilor consilierului județean Mircea Purcaru, spunând despre acesta că este un personaj confuz și demagog.

„Aș vrea să aduc câteva precizări, nu atât pentru domnii consilieri Sulincean sau Purcaru, cât pentru cetățenii județului Arad. De peste două luni de zile, încă din data de 6 iulie, atunci când domnul Ioțcu a plecat în concediu, sunt la conducerea Consiliului Județean Arad. Tot de atunci Consiliul Județean funcționează cu un singur vicepreședinte, iar din data de 24 iulie și fără administrator public. În toată această perioadă am avut de luat decizii foarte importante pentru Consiliul Județean, pentru funcționalitatea Consiliului Județean, dar și pentru buna derulare a proiectelor pe fonduri publice și europene. De peste două luni de zile semnez toate documentele ca ordonator principal de credite. Mi-am asumat și îmi voi asuma în continuare decizii importante în ceea ce privește Consiliul Județean și activitatea de aici. Acești consilieri demagogi nu înțeleg, sau mai bine zis se prefac că nu înțeleg, necesitatea unui administrator public. Din moment ce postul există în organigramă și este vacant, este obligația mea să organizez un concurs pentru ocuparea lui. Existența acestui post este normală și necesară pentru o mai bună funcționare a Consiliului Județean”, a spus Adrian Țolea.

Atribuţii dublate

Adrian Ţolea spune că, până la ocuparea postului de administrator public al judeţului, acestuia îi revin prea multe responsabilităţi.

„Spre deosebire de domnul Purcaru, care în calitate de director al ANIF Arad merge la serviciu când își aduce aminte, eu lucrez în fiecare zi de dimineața și până seara la orele 18:00-19:00. Funcția de președinte interimar, dar și lipsa unui vicepreședinte și a unui administrator public, mă obligă să fac acest lucru și să acopăr și atribuțiile care ar trebui să revină celor două posturi rămase vacante. Aceleași considerente și probleme m-au obligat să renunț și la concediul de odihnă pe care îl aveam programat în această vară. De altfel, domnul Purcaru habar nu are ce probleme sunt la ANIF, o altă dovadă a acestui fapt petrecându-se la dezbaterea pentru Strategia de Dezvoltare a Județului Arad, atunci când acesta nu a fost în stare să lege două fraze, fugind din sală la momentul în care cei prezenți, primari și specialiști, au ridicat probleme pe teme de îmbunătățiri funciare, probleme și întrebări la care domnul Purcaru, în calitatea sa de director, ar fi trebuit să răspundă”, mai spune Adrian Ţolea.

Nu în ultimul rând, Adrian Ţolea face referire şi la abilităţile de conducere ale lui Mircea Purcaru.  „Dacă în ceea ce privește ANIF ne-am lămurit, în ceea ce privește calitățile de politician și de lider de partid ale domnului Purcaru putem trage aceeași concluzie. Nu le are nici pe acestea! Acest fapt l-am putut constata cu toții atunci când aproape toți aleșii locali, primari sau consilieri PC, au ales să părăsească partidul. În ceea ce privește consilierii județeni, ambii colegi pe care i-a avut domnul Purcaru l-au părăsit”, încheie Adrian Țolea, președinte interimar al CJA.

Recomandările redacției