pisanoDupă un început perfect de sezon, cu victorii împotriva celor de la CSM Râmnicu Vâlcea (acasă) și la Brașov, „gugulanii” în variantă ita­liană au cunoscut și gustul înfrângerii în fața noului lider, FC Baia Mare. Pentru a-și ține băieții în priză, antrenorul Caransebeșului a programat un test chiar în ieri dimineață în compania divizionarei a patra, Hidrocon Marga. A fost 6-0 pentru divzionara secundă, prin reușitele semnate La Vecchia (2), Roman, Lupu și F. Pisano (2).  Pascal – Suciu, Moisii, Stelitano, Buşu – Cârstoiu, Livan – Roman, Lupu, La Vecchia – Stoica, plus Negrilă, Stoichiţoiu, H. Bona, Bogdanovici, Telecican, Suru, Boldea, Dumitru, Săulescu, Curelea și F. Pisano au fost jucătorii utilizați de italianul Giovanni Pisano.
Sâmbătă dimineața, bănățenii vor fi oaspeții pâncotanilor, ambele formații având ca obiectiv salvarea de la retrogradare. „Ne așteaptă un meci foarte, foarte greu. Știm că e foarte greu la Pâncota, pentru orice echipă care merge acolo, dar, cum am spus de fiecare dată, nu ne interesează ce adversar avem, mergem acolo să ne facem jocul, să jucăm deschis. Nu avem de gând să ne închidem, nu mergem să jucăm cu gândul de a nu lua gol, pentru că de ce ţi-e frică nu scapi. Mergem la Pâncota pentru a face un meci bun, cu atât mai mult cu cât avem o echipă bună, bine pregătită fizic, şi asta s-a văzut în toate meciurile. Băieţii au alergat până în minutul 90, au ţinut foarte bine ritmul în toate partidele disputate până acum şi eu sunt încrezător privind acest joc”, a declarat Pisano pentru 7-zile.com.
Ca și noutate față de precedentele confruntări, în formația „gugulanilor” e de așteptat să apară și italianul La Vecchia, căruia i-a lipsit cartea verde până în această săptămână. Pe de altă parte, din primul „unsprezece” dispare Răducu, masivul fundaș central accidentându-se destul de grav în meciul cu băimărenii.

Recomandările redacției