conflict

Un bărbat de aproximativ 50 de ani a fost rănit cu cuţitul într-o altercaţie pe platoul din faţa Gării, duminică după-masa.  Un conflict spontan a izbucnit între doi bărbaţi, pe fondul consumului de alcool, în urma căruia unul dintre el s-a ales cu o tăietură în zona abdomenului. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Ovidiu Liber, atacatorul, fiind recalcitrant, a fost imobilizat de poliţişti, care l-au condus la sediul poliţiei, unde i s-a aplicat o sancţiune contravenţională, potrivit legii 61/1991 pentru provocare şi participare la scandal. Victima nu a dorit să depună plângere, şi a primit îngrijiri medicale la faţa locului. Tăietura din zona abdomenului nu i-a pus în pericol viaţa. Asupra agresorului nu s-a găsit niciun cuţit sau alt obiect înţepător.

Recomandările redacției