Prinşi în flagrant

Poliţiştii Secţiei nr. 1 Poliţie Vlaicu cercetează doi bărbaţi, care au fost depistaţi luni în flagrant, în timp ce furau din magazin. Poliţiştii cercetează doi bărbaţi, de 33 respectiv 25 de ani, care au fost depistaţi în timp ce sustrăgeau mai multe odorizante auto şi articole electrice de pe rafturile unui magazin situat pe Calea Aurel Vlaicu, din municipiu, trecând ulterior cu produsele respective pe la casa de marcat fără să le plătească. Prejudiciul cauzat în valoare de aproximativ 400 de lei a fost recuperat, pe numele celor doi bărbaţi fiind întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

 

S-au ales cu dosare penale

În urma acţiunilor desfăşurate, poliţiştii au depistat în trafic mai multe persoane, care au săvârşit infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. Astfel, poliţiştii au depistat în trafic un bărbat, de 35 de ani, în timp ce conducea un autoturism, pe raza localităţii Şagu, în urma verificărilor efectuate constatându-se că autoturismul respectiv este neînmatriculat în circulaţie şi cu număr fals de înmatriculare, plăcuţele cu numărul de înmatriculare aparţinând unui alt autoturism, înmatriculat în Suedia. De asemenea, pe raza localităţii Vladimirescu au fost depistaţi în trafic un bărbat de 21 de ani, în timp ce conducea o autoutilitară şi un tânăr de 16 ani, în timp ce conducea o motocicletă neînmatriculată, în urma verificărilor efectuate constatându-se că aceştia nu deţin permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Pe numele celor în cauză au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârşirii de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

 

Şoferi amendaţi

În doar 24 de ore, poliţiştii rutieri au aplicat aproape 300 de amenzi în trafic. Oamenii legii au efectuat atât în municipiu, cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 298 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 80.000 de lei.Dintre acestea, 143 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 155 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, au fost reţinute 12 permise de conducere şi 4 certificate de înmatriculare.

Recomandările redacției