baciuan1Aradul sportiv încă deplânge tragica dispariție a lui Adrian Baciu. Fostul mijlocaș al „Bătrânei Doamne” a plecat dintre noi exact marțea trecută, în preajma orei 16, când, pe 22 septembrie, s-a dat startul întâlnirii dintre UTA și Pandurii Târgu Jiu, din cadrul 16-imilor de finală ale Cupei României Timișoreana.
Combatantele au ținut un minut de reculegere, iar  cei  aproximativ 1.500 de spectatori au aplaudat în semn de omagiu.
Scena a fost trăită din tribună și de Nicoleta, soția lui Adrian Baciu, dar și de micuțul Andrei, care – însă – e prea mic să fi înțeles exact ce se întâmpla. Însoțit de arbitrul Loredan Bogdan, un prieten al familiei Baciu, viitorul fotbalist a simțit și iarba de pe „Motorul” și a părut că cel puțin pentru câteva minute nu căuta cu insistență chipul tatălui drag. Înainte de meci, Andrei a ajuns și în brațele lui Sorin Botiș, fostul coleg al regretatului mij­locaș, care, vineri, a udat cu lacrimi mormântul lui Adi, iar sâmbătă era printre cei mai buni utiști în succesul UTA-ei la Satu Mare.

Recomandările redacției