ecopediaCel de-al doilea „schimb” al proiectului Ecopedia, implementat de asociaţia Terra Nobillis și derulat în cadrul programului Erasmus + s-a încheiat. Primul „schimb” al acestui proiect a avut loc în perioada 20-27 iulie și a fost alcătuit din participat tineri români, polonezi și francezi. Cel de-al doilea „schimb”, recent încheiat, a cuprins tineri din Turcia și din România. Din fiecare organizație au luat parte câte 12 tineri, doi dintre ei fiind lideri de grup.
La finalul celor opt zile din proiect, participanţii au primit certificatul Youthpass ca urmare a participării lor la ateliere practice ECO, drumeţii, vizite de stu­diu, activităţi outdoor teambuil- ding, activităţi sportive, acţiuni interculturale şi dezbateri interactive, ateliere practice „NATURA” şi activităţi de tip vizite de studiu, observare şi documen­tare, acţiuni de ecologizare în spatii naturale ale Parcului Lunca Mureşului, dezbateri pe teme ecologice, seri interculturale şi întâlniri cu autorităţile locale.
Proiect este finanţat cu sprijinul Comisiei Europene.

Recomandările redacției