antre Peste 20 de persoane, în marea lor parte antrenori, au onorat cu prezenţa Cafeneaua Fotbalistică găzduită de baza sportivă a lui Ionuţ Popa, din Cartierul Subcetate. Asta dacă îi punem la socoteală şi pe Dan Ţapoş şi Ioan Roşca (fost fotbalist la Vagonul şi Vladimirescu). Cei doi au oferit decorul  întâlnirii şi partea practică a dezbaterii, jucând tenis cu piciorul pe terenul sintetic acoperit parţial cu zăpadă.
gradCeilalţi , la căldurică , cuminţi ca nişte elevi au ascultat expunerea  teortică extrem de profesionistă a profesorului- antrenor Marius Demian şi punctarea cu exemple concrete a altui profesor, Ioan Pătraşcu. A lipsit iniţiatorul acestor dezbateri, Ovidiu Păcurariu, motivul fiind unul trist… înmormântarea mamei soacre. Tema serii a fost„ Antrenorul  de fotbal- relaţiile lui cu echipa, conducerea, presa şi societatea”.
Profesorul Demian a făcut un portret ideal al unui antrenor,  detaliind fiecare calitate pe care ar trebui să o aibă un antrenor, calităţi care duc în final la creşterea vieţii sociale contemporane la toate nivelele formative.  „El  trebuie să fie figura centrală a întregului proces, fiecare antrenor trebuie să gândească într-o manieră personală  activitatea lui, să fie protagonistul transformării şi autotransformării. Antrenorul trebuie să fie demonstrant, organizator, să aibă logică în alcătuirea planificărilor, să  se facă înţeles de echipă, să fie un partener al educaţiei şi un membru al unei comunităţi profesionale”, a spus, printre altele, experimentatul antrenor.
Ioan Pătraşcu a punctat cu exemple ale experienţei sale dobândite în Ungaria, adăugând: „ Un antrenor nu trebuie să facă paşi înapoi, adică să nu facă compromisuri. E necesar să-ţi cunoşti propria persoană şi propriul colectiv. Antrenorul trebuie să fie un model din punct de vedere moral , în primul rând”.
Sandu Gaica a intervenit direct în binecunoscuta-i  manieră:  „De la teorie la practică e un drum lung şi greu. Foarte frumoasă expunerea domnului Demian, însă la noi în ţară e dificil să aplici toate aceste «directive» de care trebuie să ţină cont un antrenor. Lipsa răbdării la majoritatea  patro­nilor de echipă, indiferent de nivelul competiţiei, dependendenţa antre­norilor de copii  faţă de colectivul de părinţi şi financiar şi psihic”.
Marius Grad  a  venit cu un exemplu prezent la Zăbrani pe când antrena acolo: „Mergeam cu trei jucători din Arad de două ori pe săptămână la antrenamente la Zăbrani, iar din cei aproximatic 15  fotbalişti localnici, veneau 5. Cum să  aplic eu o planificare săptămânală sau un ciclu mai lung de antrenamente, aşa cum  se cere?
Ionuţ Popa a exemplificat importanţa pregătirii psihologice a unui antrenor, cu prezentarea unor cazuri rezolvate de el pe când îi antrena pe  Adrian Cristea  sau Andrei  Margăritescu, consideraţi „jucători problemă”.
„Mărgăritescu punea întrebări la fiecare exerciţiu pe care trebuia să-l facă. Asta de ce aşa, aia de ce aşa, asta pentru ce în felul asta? La un moment dat, l-am tras deoparte şi i-am spus  că voi pierde jumătate de oră alocată antrenamentului dacă trebuie să dau explicaţii din 5 în 5 minute. L-am chemat a doua zi la antrenament cu 10 minute mai devreme, i-am prezentat programul de antrenament cu explicaţiile de rigoare şi n-am mai avut probleme. Cu  Adrian Cristea trebuia să rămân la rugămintea lui după antrenamente încă o bună bucată de timp să pariem la executarea loviturilor libere. A doua zi nu mai puteam umbla de durere de muşchi”.
În fine, Roland Nagy a vorbit despre experienţa sa la formaţia fanion a Aradului: „Eu când am venit la UTA ca antrenor, am preluat-o într-o stare de incertitudine, dar cu avânt. Practic nu am avut timp (n.a. se cereau rezultate imediate) să-mi aplic principiile personale. E nevoie de linişte şi răbdare şi mai ales de o perioadă mai înde­lungată pentru a putea folosi în munca ta, ca antrenor, toate calităţile prezentate de domnul profesor Demian”.
Au mai intervenit pe aceeşi temă, Mircea Aslău, Alexandru Ţamboi, Dan Cuedan, „Ole“ Roşca, urmăriţi atent de ceilalţi prezenţi : Mircea Henegaru, Florea Voinea, Gheorghe Cameniţă, Dan Stupar, Cristi Păcurar, Ioan Tăucean, Paul Zărna, Petre Botiş şi Marius Stăniş (organizator de competiţii  la Liga Suporterilor din Banat şi Transilvania).
I. H.

Recomandările redacției