Recviem pentru „Tricoul roșu”, un adevărat simbol al municipiului Arad dispărut prematur

Cine trece pe lângă locurile unde odinioară funcționau marile fabrici arădene, să  gândească câteva momente la cauzele dispariției lor. Acum să ne amintim de fabrica F.I.T.A. (Fabrica de Împletituri și Tricotaje Arad).
Parcă ieri, o formație de utilaje moderne de demolat planșee și ziduri, o mașină de zdrobit betoane, au făcut ca fabrica F.I.T.A. să  dispară. Incredibil, laureată și decorată cu diplome și medalii. Inaugurată în 1918, naționalizată, devenită din 1950 Fabrica de Tricotaje „Tricoul Roșu”, a dispărut de pe strada Peneș Curcanul. Ce soartă, fabrica și-a inaugurat cu pompă împlinirea a 80 de ani de existență în 1998. Auziți oameni buni, Fabrica Tricoul Roșu S.A. în 1995 a primit Diploma pentru clasarea pe locul V  în Topul național al firmelor în 1995. Ei bine, după câțiva ani, după festivitățile de care aminteam, după diplomă, firma dispare fizic. Cum s-a  ajuns la demolare? Înseamnă că Statul Român a falimentat-o, apoi a vândut-o, cineva a cumpărat-o, a demolat-o, urmând ca acolo să ce construiască ceva. Nu intru în amănuntele procedeelor de falimentare și tot ce a urmat până la demolare. Adio F.I.T.A.
Dar fabrica care a dat de lucru la sute de mii de oameni, merita un tratament cu respect și cinstire. Mă gândesc că, la sentința de demolare, trebuia să dis­pară tot ce a fost fabrică, terenul nivelat, ordonat și nu bălării ca în pustiu. În realitate, priviți, s-a demolat atât cât să rămână o ruină dubioasă, jalnică la colțul dinspre Bulevard, priviți-o și amintiți-vă de fațada modernă a fostei fabrici. Oare pentru ce s-a păstrat colțul acela, ce a aparținut, oare, de fabrică ce arată ca după un bombardament îngrozitor?
Vina principală o are sistemul de administrare comunist a economiei. Vechii   administratori, mă gândesc la dr. Mihai Mărcuș, n-ar fi lăsat fabrica să se deprecieze singură și să devină falimentară. La fel, baronul Neuman care din 1909 a ținut pasul cu tehnologia de vârf, cea mai mare fabrică din sud-estul  european, era o marcă cunoscută și apreciată. Toată industrie pe orizontală și pe verticală, din 1948, de la naționalizarea ei, în administrația comunistă s-a distrus, apoi din 1990 nimeni n-a avut interesul să o redreseze. În Arad aproape totul s-a distrus după principiul, falimentăm, vindem, licităm, apoi demolăm. S-au salvat vreo trei industrii care au avut șansa să fie conduse de patroni deștepți ce au supraviețuit.
Voi relua povestea celorlalte uzine arădene care au dispărut, ori ce vor dispare din interese atât de încâlcite pe care în­cercați dumneavoastră să le descurcați.
(B.B.)