bernieSezonul 2013 de Formula 1 va număra 19 Mari Premii şi nu 20, cum era prevăzut iniţial, a anunţat patronul acestei discipline, Bernie Ecclestone, într-un interviu acordat cotidianului austriac Krone Zeitung.
„21 iulie va rămâne liber”, explică britanicul, în timp ce această dată era iniţial prevăzută pentru Marele Premiu al Europei. Austria, care dorea să organizeze această cursă pe circuitul de la Spielberg, în sudul ţării, a primit un NU din partea lui Bernie Ecclestone. „Nu sunt suficiente hoteluri, este singura problemă. Pista este perfectă. Însă nu există suficiente camere de hotel în întreaga regiune”, a declarat el. Soluţia unui Mare Premiu al Europei organizat în Franţa pe circuitul de la Castelet a fost şi ea respinsă. „Nu o vom face pentru moment”, a precizat britanicul.
Pentru Marele Premiu al Germaniei, cele două circuite de la Hockenheim şi Nürburgring rămân încă posibile. Ecclestone a indicat totuşi preferinţa sa pentru al doilea circuit. Marele Premiu „ar trebui să aibă loc la Nürburgring, iar noi vom încerca să-l facem posibil”, a indicat el. O decizie pentru cursa din ţara triplului campion mondial Sebastian Vettel ar putea fi luată în cursul acestei săptămâni.
Campionatul Mondial de Formula 1 ar putea astfel înregistra o pauză lungă între 7 iulie (Marele Premiu al Germaniei) şi 25 august (Marele Premiu al Belgiei), întreruptă doar pe 28 iulie de Marele Premiu al Ungariei.

Recomandările redacției