tucuAtacantul arădean a prins Dinamo București în poate cea mai grea perioadă din existență. Clubul roș-alb ajunge în a patra lună cu restanțe financiare către jucători, iar perspectivele nu par deloc încurajatoare.
George Țucudean a vorbit despre o soluție de supraviețuire, și anume vânzarea jucătorilor. „Toată lumea aşteaptă o ofertă. În momentul de faţă, şi Alexe, şi eu şi poate alţi  câţiva aşteptăm o ofertă. Am mai putea salva clubul, l-am pune pe linia de plutire. Dacă plecăm, trebuie să demonstrăm că suntem valoroşi, să facem ceva acolo unde mergem. Nu contează la ce echipă mergi, ci să fie mai bine din punct de vedere fotbalistic. Motivaţia o obţii singur, nu trebuie să vină cineva să-ţi spună că eşti bun”, a spus atacantul de 21 de ani la DolceSport.
Țucudean jr. a vorbit şi despre evoluţiile sale din prima parte a campionatului, în care a marcat de 6 ori pentru Dinamo: „În acest sezon, lucrurile pozitive au fost golurile, alea mă salvează, ca să zic aşa. Lumea nu se uită să vadă cum a jucat Ţucudean, ci se uită dacă am dat gol. Părţile negative au fost meciurile în care am intrat şi nu am marcat sau cele în care nu am făcut nimic”.

Recomandările redacției