La capătul lumii. La capăt de civilizație

Dacă ne găsim în 2013. Dacă ne gă­sim în Transilvania. Dacă ne găsim în Arad, orașul atâtor premiere naționale și europene în materie de civilizație, iar faptul că avem apă, curent electric, telefon  și canalizare, reprezintă un lux?
Știu că la orice solicitare, răspunsul cu care ne rupe gura administrația orașului este – NU AVEM FONDURI! NU AVEM BANI!. Noi nu prea avem bani din 1948, de la naționalizare. Noi am ajuns o țară săracă, vai de mama ei, care  importă sare. Din două fabrici de chibrituri ce le-am avut, am ajuns să importăm chibrituri proaste tocmai din Pakistan. Mă opresc, și nu mai continui pomelnicul negru, a ce-am avut și ce-am pierdut, că mă apucă durerea de cap. Apoi să știți fraților, să auziți, că în toate cele, ce se numesc într-un cuvânt civilizație, în Arad au fost cândva  premiere. Premiere cu care, ca un blestem, nu ne place să ne mândrim.
Dar, nu este posibil să ajungem, NOI,  să avem străzi inundate, cu suprafața aco­perită cu apă, mai mare ca asfaltul. Stimați consilieri CLM, treceți prin zona Bulevardului Vasile Milea și o să constatați că astăzi a devenit palustră. Dați o fugă și în spatele Libelulei, în parcare, pe trotuar, să vedeți apă. Și încă nici nu au fost ploi torențiale. La noi, subliniam eu mai sus, deoarece în 1896 a fost anul când s-a inau­- gurat noua rețea de apă potabilă, s-a construit Turnul de Apă, iar în materie de canalizare s-a inaugurat, în premieră, sis­- temul Shone de evacuarea apelor me­najere. De atunci au trecut ani și ca meserie am regresat, nu mai știm să evacuăm apa pluvială și să facem asfaltul neted. Auziți fraților, desigur nu avem bani, iar la Burza,  un punct Shone ruginește și se prăpădește, probabil este mai comod să-l astupăm cu balast, decât să-l restaurăm, să avem ce arăta, premiera europeană, celor ce ne vizitează orașul.
Orașul Arad a fost primul din provincie ce și-a inaugurat sistemul automat de telefonie, iar de atunci există și canalele pentru cabluri, goale, în vreme ce pe noi ne sufocă cablurile. Nu pricep, cum atunci în 1936 am avut bani să construim ca­na­lurile pentru cabluri, iar în zilele acestea nu avem bani să îngropăm cablurile, care ne sufocă secession-ul.
Cum, atunci când se fac lucrările de re­parație a rețelelor subterane, nu sunt bani să se și termine onorabil șantierul. Pe b-dul V. Milea tot ce este asfalt, arată mizerabil, cu nisip pe care călcăm și-l transportăm în case, iar când plouă înotăm prin apă.
Aceasta este situația, pe care o ilustrăm cu fotografiile. Groaznic, nu-i normal ca acești oameni să fie chinuiți pe banii lor. Toți plătesc impozitele și speră să se termine calvarul acesta.
  Bujor Buda