fantanaO fântână arteziană cu 315 jeturi de apă, care vor produce bule de săpun şi efecte tip „foc” va fi amenajată pe râul Mureş în zona cuprinsă între Podul Decebal şi Podul de Pontoane, valoarea investiţiei ridicându-se la aproximativ 23.000 lei. Proiectul are ca scop creşterea atractivităţii turistice în zonă dar şi revitalizarea malurilor Mureşului în zona centrală a oraşului.
Conform Studiului de Fezabilitate al proiectului, care va fi supus votului în şedinţa ordinară a Consilului Local Municipal de săptămâna viitoare, se are în vedere realizarea unei fântâni arteziene plutitoare pe apă, amenajarea unui amfiteatru în aer liber pe malurile Mureşului în zona de spectacol de lumini şi jocuri de apă a fântânii arteziene şi crearea unei  legături a parcului actual cu ştrandul.
Fântâna arteziană va fi amplasată pe râul Mureş, şi va ocupa o suprafaţă de 3.000 metri pătraţi, respectiv 100 metri lungime şi 30 metri lăţime. În această delimitare se vor amplasa toate părţile componente ale fântânii, care împreună cu efectele unice ale jocului de apă, lumină, muzică, foc, vor da efecte specta­culoase.
Fântâna va fi prevăzută cu un me­canism care îi va permite să se retragă la maluri în cazul în care Mureşul va deveni navigabil.
Efectele ornamentale ale fântânii vor fi date de 315 jeturi de apă, printre care 4 jeturi de apă cu înălţimea maximă de 3,5 metri fiecare compus dintr-un jet central şi 5 jeturi rotitoare în jurul celui fix. Ansamblul de jeturi va avea o formă circulară care va crea un efect dinamic tip piruetă. De asemenea, un alt efect ornamental va fi constituit din 110 jeturi cu înălţimea de 10 metri spirală pe verticală, care vor da un joc multiplu al apei, care va apărea şi va dispărea şi vor forma un zid şerpuit cu diferite efecte liniare.
O altă componentă a fântânii va fi construită din 9 jeturi verticale, cu înălţimea de 15 metri, care urcă şi coboară, apar şi dispar, funcţonând ca nişte rachete cu un sunet caracteristic de explozie, în momentul ţâşnirii la înălţime. Fântâna arteziană va mai avea 4 jeturi de 3,5 metri, şi diametrul de acţiune de 3 metri, care vor imita un mănunchi de jeturi speratate între ele care cad de la atitusini diferite şi două jeturi de 5 metri înclinate sub formă de tuburi. Aceeaşi fântâna va mai avea două jeturi înclinate de 5 metri care se vor roti şi se vor arcui, 4 jeturi parabolice de 2 metri, 150 jeturi parabolice care vor acţiona în grup.
Printre componentele fântânii se vor afla şi două jeturi cu efecte tip „foc”, care vor fi constant interactive, un jet cu efect de vapori de apă care va forma un ecran de proiecţie, 8 jeturi care vor produce bule de săpun şi 15 jeturi cu efect de frunză care se vor roti în jurul unei axe de 2 metri. Fântâna va fi dotată şi cu un proiector pentru lasere de lumină.
Pe lângă realizarea fântânii arteziene pe râul Mureş, proiectanţii au mai propus forarea coloanelor, executarea unei grinzi de legătură între coloane şi montarea de ancore pentru retragerea fântânii. De asemenea, se va avea în vedere curăţirea albiei râului, curăţirea terenului de pe malurile râului de vegetaţia sălbatică,  realizarea unor trepte de acces pe malul Mureşului, realizarea unei tribune pe 3 rânduri pe fiecare mal al râului care va permite urmărirea spectacolului fântânii arteziene şi al proiecţiilor. Tot arhitecţii au mai propus soluţii pentru realizarea unui doc pe malul râului, amplasarea de mobilier urban, şi realizarea spaţiului tehnic al fântânii arteziene şi a reţelelor de utilităţi.
Prima fântână arteziană din Arad a fost amenajată, anul trecut, pe lacul de la Pădurice, cu fonduri europene.

  • Adi spune:

    Numai un laser performant face 5000-6000 de euro,ce sa mai vorbesti de amenajari cabluri etc,bani aruncati in vint .Bine ca s-au marit impozitele!

  • UE se numeste asta?!? spune:

    pai asta se numeste UE de la celebra MUUUUUUUUUUUUUUUU.
    asta le lipsea aradanilor! o fantana cu nu mai putin de 315 jeturi de apa, bule de sapun etc.

    orasu se prabuseste v. Teatrul Vechi si o gramada de alte cladiri monument din jur, Palatul inCultural arata jalnic!!! , iar ce s-a facut in asa zis centru istoric, devenit un gheto tziganesc este jalnic si urat mirositor!

    si peste toate astea vorba antevorbitorului ati marit si taxele fraierilor care v-au votat!!!!
    Bravos Ghita Falcosu’!

  • Adi spune:

    Intrati pe „made-in-china.com”la „floating water fountain’ si vedeti ca o fintina de acest fel,in varianta simpla,costa peste 50000 de dolari dar una cu atitea jeturi, cu bule si lasere,plus amenajarile?Nu cred ca proiectul va trece dar se va face studiu de fezabilitate,sint curios cine va incasa banii pentru asta.

  • co'ect spune:

    jeturi care vor imita jeturi…hmmmm, interesant!
    efecte care vor imita efecte? Uau!
    Dar cel mai fain e cand aflam ca jeturile de apa vor produce bule de sapun ?!? cum saracia noastra produce apa sapun??

  • aradean platitor de impozite spune:

    Aradul este printre orasele care au acceptat imediat majorarea taxelor locale.Poate nu ne-ar fi suparat atat de tare aceasta hotarare, dacà cu banii obtinuti din majorari, s-ar face mai usoara viata aradenilor.Atata timp cat sunt alte prioritati de care s-ar folosi tot aradeanul, consideram cà asemenea investitii sunt nu numai inutile ci au un iz de „interes financiar” pt. sustinatorii acestei idei.Oare d-nii consilieri sau primarul ,au umblat pe jos pe strazile din centrul orasului(p-ta M.Viteazul, zona spital municipal si toate str. din centrul orasului) pe trotuare pline de gauri, care nu au mai vazut asfalt de zeci de ani?Credem cà acestea ar fi PRIORITATE pt. Arad.

  • dany spune:

    oare ce sar intimpla daca ,cu acesti bani ar fi ridicat un ansamblu de locuinte sociale ,iar din chiria pe ele ar fi construita arteziana ?

  • ivan spune:

    Suntem de rasu’ lumii. Ce-i lipseste magarului… Tichie de margaritar.
    Jumate de oras e in mocirla lasate de santiere si noua ne arde de fantani. Cum domle 23.000 de lei??? Cred ca traiti in alta lume… Poate daca sta Falca in mijlocul Muresului cu 10 stropitori in mana si consilierii lui ii sufla-n cur sa fie jeturile mai mari.

  • baloon spune:

    ce aveti ma cu primarele nost’ ??! Voi nu pricepeti ca de unde sta el, de pe veranda s-ar vide fain fintina, mai ales cind stai cu tata socru’ la taclale, la o cafea si privesti , feeric, la „artezana” si la beculete

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției