ppddPreşedintele PP-DD Arad, Remus Guţu, spune că filiala pe care o conduce a decis ca unele dintre şedinţele conducerii judeţene să fie ţinute prin judeţ. Din cele două şedinţe lunare ale Biroului de Coordonare Judeţean, una este ţinută în diferite colegii parlamentare din afara municipiului. „Pentru o mai bună colaborare cu organizaţiile noastre din teritoriu am luat această decizie ca anumite şedinţe ale Biroului de Coordonare Judeţean să aibă loc în diferite colegii din judeţ. În acest fel avem o mai strânsă legătură cu organizaţiile noastre. O şedinţă are loc în municipiu, iar următoare în judeţ. În acest fel putem aduce şi parlamentarii noştri mai aproape de problemele pe care le au oamenii”, a explicat Remus Guţu.
Printre activităţile ce se desfăşoară în această perioadă în filiala arădeană a PP-DD, Remus Guţu afirmă că sunt puse la punct oraganizaţiile care au avut rezultate mai slabe la alegerile de anul trecut şi în plus se înfiinţează noi organizaţii în comunele în care PP-DD nu le avea. „Ne ocupăm acum de organizaţiile din teritoriu, acolo unde am avut rezultate slabe la alegeri mai facem unele modificări. De asemenea, nu avea organizaţii în şase unităţi administrative din judeţ, iar între timp am pus bazele a două dintre ele. Mai este mult de lucru”, mai completează Remus Guţu.

  • HIMERA PEPEDEDISTA spune:

    Tinele-le,tine-le dom’ Gutz,ca asa mergi la pieire,incet si sigur! Daca ar mai fi odata alegeri parlamentare,tu si partidul tau de kaka,ati lua prafu’ de pe toba…..Votantii matale incep sa se trezeasca si sa-si dea seama [e drept,incet si sigur] ca au votat partidu’ lui kaka-maka….asa ca inca odata este extrem de greu si imposibil sa-i mai pacalesti! Dar din pacate,raul este facut….iti uram succes!

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției