clasa-zeroFeriţi-vă de instituţiile private neacreditate pentru învăţământul primar.

După îndelungi controverse, reprezentanţii Ministerului Educaţiei au ajuns, în sfârşit, la o concluzie comună cu sindicatele şi cu părinţii în ceea ce priveşte soarta clasei pregătitoare. Iată ce prevede acordul proaspăt semnat de cele trei părţi.

  • Clasa zero va fi menţinută în învăţământul obligatoriu începând cu vârsta de şase ani.
  • Prima clasă a învăţământului primar se poate desfăşura fie la şcoală, fie la grădiniţă, dar cu profesori şi după aceeaşi programă şcolară.
  • Înscrierea copiilor se va face începând cu luna aprilie, iar până atunci Ministerul Educaţiei va face publică o metodologie clară.
  • Anul acesta va fi permisă înscrierea în clasa I şi a acelor copii care nu au parcurs clasa pregătitoare până acum, deşi aveau vârsta prevăzută de lege.
  • Micuţii cu vârste mai mici de 6 ani pot fi înscrişi la clasa pregătitoare, dar acest lucru nu este obligatoriu. În cazul înscrierii, se va face o evaluare specifică.
  • Copiii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 7 ani se vor înscrie obligatoriu în clasa pregătitoare. Cei care au peste 7 ani se vor înscrie în clasa I.

Ministrul educaţiei, Remus Pricopie, a avertizat părinţii să aibă grijă unde îşi înscriu copiii, întrucât instituţiile private care au doar grădiniţă şi nu sunt acreditate pentru învăţământul primar nu pot organiza clasă pregătitoare.

SUTSA:  Libertatea.ro

Recomandările redacției