caprarDeputatul USL Dorel Căprar anun­ţă că două grădiniţe şi o şcoală vor fi redeschise pentru copii şi elevi, în­cepând cu anul şcolar 2013 – 2014. Acesta afirmă că cei de la PD-L au închis, în vremea în care se aflau la guvernare, unităţi şcolare din judeţ şi din ţară, în timp ce USL le redeschide.
Concret, Dorel Căprar a spus că şcoala din Belotinţ şi grădiniţele din Troaş şi Roşia sunt cele trei unităţi de învăţământ care îşi vor deschide porţile din toamna acestui an. „Nu pot decât să salut aceste decizii şi să spun că USL redeschide şcolile, în timp ce PD-L le-a închis atunci când era la guvernare”, a spus Dorel Căprar.
În ceea ce priveşte situaţia gră­diniţei de la Troaş, localitate apar­ţinătoare de comuna Săvârşin, pri­- marul acestei comune, Ioan Vodicean, spune că redeschiderea era o nece­sitate, având în vedere faptul că a crescut numărul copiilor care au nevoie de grădiniţă. „Grădiniţa va fi redeschisă din toamnă, o dată cu începerea noului an şcolar. Noi acum facem bugetul şi am cuprins în el şi aceste cheltuieli. Redeschiderea grădiniţei de la Troaş era necesară având în vedere faptul că a crescut numărul copiilor, dar şi faptul că distanţa din această localitate până la grădiniţa  din Săvârşin este de 14 kilometri”, ne-a declarat Ioan Vodicean, primarul comunei Săvârşin.

  • aradean spune:

    Atita timp cit destinele Aradului sunt conduse de Halca ,Hotcu si trupa lor de slugi, lucrurile nu o sa mearga bine. Doar lucrari facute de mintuiala functionale doar putin dupa expirarea panglicii proaspat taiate cu mare fast ….si chef binenteles dupa….

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției