femeie_migrenaAi dureri sâcâitoare de cap, pe care le simţi din ceafă până în frunte? Cauzele acestor migrene pot fi stresul, emoţiile puternice, oboseala, ochii obosiţi sau modificările vremii. De cele mai multe ori migrenele sunt însoţite şi de ameţeli, slăbiciune sau senzaţie de vomă. Iată câteva remedii naturale care te pot ajuta:

Masaje

O soluţie eficientă o au şi masajele locale. Timp de 5-10 minute se masează fruntea, tâmplele şi ceafa cu un amestec de uleiuri volatile din pin, mentă şi din brad (câte o picătură din fiecare). De asemenea, aceste uleiuri pot fi mirosite profund de 3-4 ori pe zi, direct din flacon.

Tinctură de valeriană

Infuzia de ienupăr, consumată frecvent, reduce intensitatea migrenelor. Dacă acestui remediu naturist îi adaugi şi câteva picături de tinctură de valeriană, atunci durerile de cap vor dispărea rapid. În plus, ca terapie preventivă poţi lua câte cinci picături de valeriană de trei ori pe zi, pentru o perioadă de maximum trei săptămâni. După o pauză de două săptămâni, poţi relua tratamentul.

Cataplasmele cu argilă

Argila se dovedeşte extrem de eficientă şi în diminuarea migrenelor. Amestecă un pumn de pulbere de argilă cu puţină apă şi cu câteva linguri de ulei de măsline, iar compoziţia obţinută trebuie aplicată pe ceafă şi pe gât lasându-se să acţioneze 30 de minute.

Infuzie cu busuioc

Un remediu excelent este şi ceaiul de busuioc care se prepară din 5gr. de plantă (frunze şi crenguţe) la o cană cu apă şi se consumă după fiecare masă. După mai multe săptămâni de tratament cu această infuzie, se reduce dozajul la o cană pe zi, până când simptomele dispar.

Flori de salcâm

Preparatele din flori de salcâm (infuziile şi tincturile) au proprietăţi antispastice, sedative şi calmante şi se recomandă în tratamentul migrenelor, astfel: tinctura preparată din 100 gr. de flori de salcâm şi din 100 gr. de alcool de 70 de grade, se macerează timp de 10 zile. După ce se strecoară, se depozitează într-un recipient care se păstrează la o temperatură constantă. Se iau câte 30 de picături dimineaţa, timp de 10 zile pe lună.
Un alt remediu este infuzia din flori de salcâm (preparată dintr-o linguriţă de flori şi o cană cu apă clocotită), recomandată în dureri cronice de cap. Se consumă câte o cană dimineaţa şi seara, după mese.

Comprese cu ulei de lavandă

Levănţica are un efect calmant, relaxant şi este, de asemenea, un analgezic natural. De aceea, este recomandată în migrenele apărute pe fondul unor tensiuni nervoase. Se pun 10 picături de ulei de lavandă pe un prosop, care se aplică sub formă de compresă pe frunte şi pe ceafă.

Decoct de pătrunjel

O altă alternativă sunt băile de mâini şi de picioare cu decoct de pătrunjel, de mentă şi de roiniţă sau inhalaţiile cu aburi din oţet de mere amestecat cu infuzie de busuioc. La prepararea decocturilor, sunt recomandate câte două linguriţe din fiecare plantă într-un litru cu apă. Plantele se fierb timp de cinci minute, apoi ceaiul se strecoară şi se adaugă în vasul în care se fac băi alternative la mâini şi la picioare. Dacă faci inhalaţii cu aburi de oţet de mere şi infuzie de busuioc, adaugă cinci linguri cu oţet de mere în 500 gr. de infuzie de busuioc (preparată din cinci linguriţe de plantă la 500 gr. de apă). Inhalaţia trebuie să dureze şase-opt minute.

Sucul de lămâie

Se stoarce sucul din trei-patru felii de lămâie într-o cană de ceai şi apoi se bea, te va elibera imediat de durere. În plus, coaja de lămâie, care este de obicei aruncată, este şi ea folositoare pentru durerile de cap cauzate de soare. Poţi forma o pastă din această coajă şi apoi o aplici pe frunte.

Sursa:  Libertatea.ro

Recomandările redacției