Preşedintele francez François Hollande a pledat marţi, într-un discurs rostit în Parlamentul European de la Strasbourg, pentru „integrare ” şi „solidaritate” în Uniunea Europeană, dând asigurări că Franţa este pregătită pentru „aprofundare economică şi monetară” la nivelul Uniunii, transmite AFP.

„A face economii da, a slăbi economia, nu”, a subliniat Hollande, cu două zile înaintea dificilului summit european consacrat bugetului UE pentru 2014-2020, în legătură cu care preşedintele francez a enunţat patru principii: „un nivel al cheltuielilor care să menţină politicile comune”, o „politică de coeziune nu doar pentru ţările beneficiare, ci pentru ansamblul Uniunii”, o „politică agricolă care să permită întărirea industriei” şi „respectul faţă de mediu”, şi un „cadru financiar care trebuie să prelungească pactul de creştere”.

În opinia lui Hollande, „interesul naţional este pe cale să treacă înaintea interesului european”. „Dacă este adevărat că, de-acum, am depăşit în mare parte criza din zona euro, suntem departe de a fi suportat toate consecinţele ei. Ceea ce ne ameninţă nu mai este provocarea pieţelor, ci aceea a popoarelor noastre”, a declarat şeful statului francez.

„De prea mult timp, Europa se îndoieşte de ea însăşi, de alegerile sale, are nevoie de prea mult timp pentru a lua decizii majore (…) şi alocă prea puţin timp pentru a reflecta la orientările şi la arhitectura sa de ansamblu”, a subliniat Hollande, în primul său discurs în legislativul european

„Europa se mândreşte că este o mare piaţă, dar o apără prost şi îi lasă moneda vulnerabilă”, a mai spus preşedintele francez, estimând că „Europa este un continent unde creşterea este prea slabă, unde şomajul de masă dezvăluie profunzimea crizei”.

 

Recomandările redacției