Preşedintele TNL Arad, George Demian, secretar al Filialei Teritoriale PNL, se dezice în mod categoric de opinile președintelui TNL Alba, Rareș Buglea, postate pe profilul personal din cadrul unei rețele de socializare.
„Amploarea extraordinară pe care a luat-o dezvoltarea mediului on-line aduce, din păcate, și deservicii comunicării publice. Afirmațiile postate pe profilurile personale din rețelele de socializare sunt în responsabilitatea exclusivă a deținătorilor. Tine­retul Național Liberal se dezice în mod categoric de opiniile exprimate în nume personal de Rareș Buglea”, a declarat George Demian.
Acesta a explicat că Tineretul Național Liberal promovează în mod constant demnitatea indivi­dului, ca valoare fundamentală a liberalismului.
De asemenea, preşedintele TNL Arad a subliniat şi faptul că Biroul Permanent a luat act de demisia lui Rareș Buglea din func­ția de președinte a TNL Alba și i-a transmis acestuia recomandarea de a-și cere scuze în mod public pentru afirmațiile postate pe contul sau personal din rețeaua de socializare.

Recomandările redacției