Papa Benedict al XVI-lea a contribuit la îmbunătăţirea relaţiilor dintre creştinism şi iudaism, favorizând ‘o diminuare a actelor de antisemitism din lume’, a declarat luni marele rabin aşkenaz al Israelului Yona Metzger, citat de AFP.

‘Sub autoritatea sa, relaţiile dintre Marele Rabinat şi Biserică, dintre iudaism şi creştinism, au devenit mult mai strânse, ceea ce a condus la o diminuare a actelor antisemite în lume’, a declarat pentru agenţia franceză de presă un purtător de cuvânt al marelui rabin, citându-l pe acesta din urmă, în reacţie la anunţul retragerii actualului Papă.

‘Noi suntem recunoscători faţă de Papa Benedict al XVI-lea pentru tot ceea ce a făcut pentru a consolida legăturile dintre religii şi a promova pacea interconfesională’, a adăugat rabinul prin intermediul purtătorului său de cuvânt. ‘Îi urez sănătate şi sper şi mă rog ca moştenirea sa să fie continuată şi ca orientarea Vaticanului din timpul mandatului său şi al predecesorului său /Ioan Paul al II-lea/ să fie menţinută’, a adăugat responsabilul.

Pe de altă parte, preşedintele israelian Shimon Peres şi-a exprimat ‘tristeţea’ faţă de decizia Papei. ‘Papa Benedict al XVI-lea are profunzimea unui mare gânditor, sinceritatea unui mare credincios, pasiunea unui pacificator şi înţelepciunea de a ţine cont de modificările istorice, fără a-şi modifica valorile’, a apreciat el într-un comunicat. În ceea ce-l priveşte, premierul evreu Benjamin Netanyahu a salutat ‘curajul’ Sfântului Părinte şi al altor prelaţi în ceea ce el consideră a fi o etapă esenţială a luptei împotriva antisemitismului în cadrul Bisericii.

Papa Benedict al XVI-lea, 85 de ani, a anunţat oficial luni că renunţă la pontificat din cauza ‘vârstei înaintate’. Decizia lui Benedict al XVI-lea deschide calea pentru convocarea unui Conclav care să aleagă un nou Suveran Pontif înainte de sfârşitul lunii martie, în condiţiile în care, în acest an, Paştele catolic se sărbătoreşte la 31 martie.

 

Recomandările redacției