botisAu apărut modificări în ultimele luni în rândurile formației maghiare Elore Bekescsaba, dar numărul foștilor utiști de acolo a rămas semnificativ. Cornel Nădăban a venit acasă, la Ineu, iar Claudiu Drăgan joacă pentru Gyula. Pe baricade stau Sorin Botiș, Norbert Varga, Alex Leucuța și, de câteva săptămâni, Calvin Ali Tolmbaye. Pe lângă cei patru arădeni, antrenorul Dajka Laszlo, internațional maghiar al anilor 80, mai contează și pe olteanul Sorin Răducu.
Pe 2 martie, întrecerea din țara vecină își reia cursul, iar Sorin Botiș anunță că sunt gânduri mari la clubul care anul trecut a aniversat un secol de viață. „Obiectivul nostru e promovarea. Vasas Budapesta e principalul nostru adversar, ar mai fi Oroshaza în ecuație, dar s-a întărit și echipa din Nyiregyhaza. Noi suntem încrezători”, a mărturisit stoperul arădean, ale cărui borne din carieră sunt Romvest, Motorul, UTA, Sheriff Tiraspol, Ferencvaros și Zalaegerszeg.
Site-ul oficial al clubului din Ungaria a publicat și numerele pe care fotbaliștii le vor purta în retur. Leucuța e singurul care a luat un „clasic”, numărul 9, în vreme ce Botiș, Calvin și Varga au ales 23, 24 respectiv 25.
La mijlocul campionatului, Elore Bekescsaba e pe primul loc, cu 30 de puncte rezultate din 8 victorii și 6 egaluri. O singură înfrângere a resimțit trupa arădenilor în tur. Vasas, principala contracandidată, e pe locul al doilea, cu 27 de puncte.

Recomandările redacției