Zeci de pacienţi bolnavi de cancer se luptă în fiecare zi să obţină medicamentele de care depinde viaţa lor, iar ţara s-a confruntat cu un deficit acut de citostatice, în ultimii doi ani, pe măsură ce peste 20 de tipuri de medicamente, în special cele ieftine, sunt foarte greu sau chiar imposibil de obţinut.
Bolnavii ar putea avea totuşi o şansă pentru că programul pentru cancer va fi redresat până la sfârşitul anului. O comisie naţională de oncologie se va ocupa de redresarea programului pentru cancer, astfel încât să nu mai existe cazuri în care medicamentele lipsesc, însă acest lucru se va întâmpla de abia spre sfârşitul anului. Medicii susţin că programul pentru cancer s-a depreciat de la an la an, iar recent, mai multe spitale au raportat că nu mai au medicamente pentru tratarea pacienţilor bolnavi de cancer.
Comisia naţională va încerca să refacă programul pe nevoi reale, pe protocoale terapeutice. Lipsa medicamentelor apare chiar şi în momentul în care există banii pentru a le cumpăra, deoarece nu se găsesc pe piaţă.
Numai în 2010 au fost înregistrate în judeţul Arad 1.458 de noi îmbolnăviri de cancer. În total, sub supraveghere medicală există în acest moment 13.000 de bolnavi, dintre care 2.000 sunt incluşi în programele naţionale de sănătate, be­neficiind de tratament gratuit din partea Statului. Din păcate, majoritatea bolnavilor se prezintă la medic în ultimele stadii ale bolii, când deja aproape nici un tratament nu mai poate salva viaţa omului.
Statisticile plasează Aradul pe locul doi pe ţară, după Bucureşti, în ceea ce priveşte incidenţa cazurilor de cancer raportat la numărul total al populaţiei.

Recomandările redacției