Pui de lei

Adepţii teoriei conspiraţiei susţin că difuzarea în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989 a cântecului  ,,Pui de lei”, a fost startul revoluţiei ro­mâne. Atunci ar fi ieşit din bârlog teroriştii, securiştii şi naiba mai ştie ce ofiţeri acoperiţi. După diluviu, leii au devenit simbolul îmbogăţiţilor peste noapte. Uneori, s-a ajuns la momente penibile. În judeţul nostru, primul posesor de lei a fost primul buticar, care datorită varietăţii produselor aduse în minusculul San Boutique (apropo, îl mai ţine cineva minte?! ), ajunsese la o stare mate­rială de invidiat. Singurii care nu au făcut asta au fost doi angajaţi ai Enel, unul dintre ei fiind prinţul consort al primei doamne a Săvârşinului, şi anume Lenuţa zisă Neagra. Acesta s- a dus să-i schimbe contoarele la Cladova şi a dat nas în nas cu paşnicele vieţuitoare, ce umblau de capul lor prin ocolul îngrădit mai abitir decât vila lui nea Jiji Becali. Urmarea a fost că au sărit înapoi pârleazul, şi nu s-au mai oprit până la primul birt, unde şi-au înnecat spaima fără să pună în paharul de whisky patru cuburi de gheaţă precum Băse.
Înainte de trecerea în mileniul trei, în curţile ţiganilor din Timişoara leii se zbenguiau precum Patrocle în Dumbrava Minunată, singura dife­renţă fiind că locul Lizucăi fusese luat de pirandele ce urlau amenin-   ţări la adresa comisarilor ce îndrăz­neau să-şi bage na­sul în afacerile lor dubioase. Şi nu mai îndrăznea să-l mai bage nimeni, pentru că pe lângă ameninţarea patrupedului cu coamă doamnele îşi ridicau fustele şi le arătau şi propia dumbravă minunată, nespălată de la botez. În final s-au dus toţi dracului odată cu embargoul iar cu sărmanii lei nu se mai ştie ce au făcut. Probabil mititei, pentru că afacerile domnilor cu pălărie şi mustaţă s-au extins şi în domeniul fast food.
Lei au mai crescut şi în curţile şmecherilor de la Certeze, dar acolo a fost o mare problemă din pricina climei aspre pe timp de iarnă. Până la venirea sezonului rece se făceau mari şi în lipsa stăpânilor nu îndrăz­nea nimeni să-i bage la căldurică, în grajdurile în care altădată dormeau de-a valma propietarii. În final, s-au scăpat de ei dar întru veşnica amintire au plătit maistori care i-au sculptat pe porţile viloaielor construite pe munca depusă în Anglia ori Irlanda. Una cinstită, de care nu vrea nimeni să audă, cu excepţia agenţilor Interpol.
Aşa că ce mare şmecherie fap-tul că fraţii Cămătaru au avut nişte lei?! În fond şi la urma urmei, sărmanele vieţuitoare se îmblânzesc când stau în captivitate, iar acolo aveau, după vorba procurorilor carne din belşug, ceea ce la Zoo nu vor avea parte. Pentru că fiind un loc circulat, nimeni nu duce datornicii acolo…