liga4Începutul săptămânii a venit cu o schimbare preconizată în fotbalul județean, după ce reprezentanții cluburilor de fotbal din județ au fost față în față cu șefii AJF-ului arădean pentru Adunarea Generală anuală.
După procedurile obișnuite (bilanț etc.), s-a lucrat la principalele două puncte trecute pe ordinea de zi. Primul vizează restructurarea sistemului competițional din Liga a IV-a, începând cu sezonul 2014-2015. Peste un an și jumătate, prima ligă județeană pornește la drum cu 16 echipe, față de 18, câte sunt acum, ceea ce presupune că la finele sezonului viitor, 2013-2014, retrogradează patru grupări.
Horga și Kovacs intră în Comitetul Executiv
A doua modificare a vizat componența Comitetului Executiv, unde Arsenov Radița și Petre Botiș n-au mai corespuns statutului de reprezentanți ai cluburilor din Liga V respectiv liga VI, pentru că echipele lor, Speranța Turnu și Olimpia Bujac, se regăsesc acum cu o treaptă mai sus față de 2010, an în care cei doi au fost aleși în CEx. Locurile lor au fost luate de Ciprian Horga, conducător al Stelei Grăniceri, și Emerich Kovacs, care îndeplinește aceeași funcție la Viitorul Peregu Mare.
Datornicii, invitați să se achite
Altă problemă majoră a reprezentat-o cea a datoriilor pe care cluburile o au la AJF. În discuții off the record, datornicii au fost atenționați să se achite, în caz contrar așteptându-i neprogramările.

Recomandările redacției