ceai-miere-lamanieLa îndemână şi gustoasă, mierea este un aliment-medicament de ajutor în foarte multe afecţiuni.

În această perioadă de tranziţie către primăvară răceşti uşor, iar unele afecţiuni se acutizează. De aceea, e bine să-ţi întăreşti organismul cu produse apicole pentru a face faţă problemelor de sănătate. “Mierea susţine funcţionarea organelor-cheie ale omului: inimă şi ficat. Îţi aduce energia zilnică de care ai nevoie, alungând oboseala fizică şi intelectuală. E şi un remediu excelent pentru problemele stomacului, întrucât stimulează apetitul, ajută la digestie şi are acţiune laxativă. Mierea poate fi folosită şi extern, prin aplicaţii pe zona afectată în arsuri, ulceraţii, şi ajută la cicatrizarea mai rapidă a rănilor din urma operaţiilor”, spune dr. Buşneag, medic cu competenţe în apifitoterapie şi homeopatie, adăugând că doza zilnică recomandată este de una-două linguri. Bineînţeles, e contraindicată diabeticilor, care o vor consuma doar la sfatul medicului nutriţionist, şi interzisă în cazul persoanelor alergice la produse apicole.

Preparate care previn răcelile

Pentru a trece mai uşor peste schimbările bruşte de temperatură şi a rezista ultimului val de viroze, medicul ne recomandă produse în care principalul ingredient este mierea, la care se adaugă plante cum ar fi: pătlagina, pinul, cimbrişorul, teiul, ghimbirul, ridichea neagră, echinacea, rădăcina de lemn dulce, mugurii de plop, extractul de astragalus, lichenul de piatră sau scorţişoara. Un alt preparat pe care îl poţi găsi în comerţ şi este indicat meteodependenţilor sau persoanelor care se îmbolnăvesc mai uşor este un amestec de extract de propolis standardizat, vitamina C, ulei de anason şi ulei de busuioc.

«Pâinea-albinelor» reface ficatul

Datorită conţinutului său în seleniu, păstura detoxifică organismul şi susţine capacitatea de apărare. Tratează anemiile şi afecţiunile hepatice. Se mai numeşte şi “pâinea-albinelor” şi are însuşiri superioare polenului: are o valoare nutritivă de trei ori mai mare. Aceste două produse sunt printre puţinele remedii care pot reface celula hepatică.

SURSA:  Libertatea.ro

Recomandările redacției