poloAMEFA îşi continuă prestaţiile foarte bune din Superliga Naţională de polo, iar după acel 4-5 cu mult ghinion în faţa Stelei de acum patru runde, echipa arădeană a furnizat surpriza în „dubla” cu Dinamo Bucureşti, de la Arad, din penultima etapă a sezonului regulat. Performanţa elevilor lui Cristian Cosma s-a consemnat sâmbătă, când AMEFA a fost chiar aproape de o mare victorie, conducând cu 4-2, 6-4 şi 7-6 în faţa mult mai titratei şi valoroasei sale adversare, care a pierdut două puncte mari în lupta cu Steaua pentru locul doi! S-a terminat 7-7 (2-1, 2-2, 0-1, 3-3), bucureştenii egalând pe final. Rezultat i se dato­rează în mare măsură şi portarului arădean Săcui, cu numeroase intervenţii salvatoare. Egalul în faţa lui Dinamo este cu atât mai preţios cu cât din tabăra arădeană au lipsit doi dintre cei mai buni oameni, ambii componenţi ai naţionalei de juniori – Vancsik, suspendat şi Laza, accidentat. Golurile celor de la AMEFA au fost marcate de Gergelyfi 2, Furj 2, Kovacs, Hălmăgean şi Grama. Golgeterul lui Dinamo a fost internaţionalul Georgescu, autor a trei goluri.
Răniţi în orgoliu, dinamoviştii au câştigat clar duminică dimineaţă, scor 14-4 (4-0, 4-1, 2-2, 4-1), la capătul unui meci controlat de echipa bucureşteană. Pentru AMEFA au marcat Băltean, Furj, Grama şi Gergelyfi. „Punctul câştigat în primul meci ne ajută moral. Sunt mulţumit de jocul de ieri, dar nemulţumit de cel de astăzi (n.r. ieri). Şi nu spun asta pentru că am pierdut, ci pentru că nu am mai jucat cum trebuie. Locul patru se joacă până în ultima etapă, din păcate nu îl vom avea pe Laza nici la Bucureşti, cu Rapid”, a spus antrenorul Cristian Cosma.
În aceeaşi rundă, Steaua a trecut previzibil de două ori de Sportul Studenţesc, rezultate în urma cărora AMEFA, 32 de puncte, are acum o lungime în faţa trupei din Regie.
Ultima etapă a sezonului regulat este programată în weekendul viitor, 9-10 martie, când echipa arădeană joacă în deplasare la Rapid iar Sportul înfruntă acasă pe Politehnica Cluj. Indiferent de cine termină pe patru, ultima poziţie de play-off se decide într-un baraj, care se va juca după sistemul cel mai bun din trei meciuri. Totuşi, clasarea pe patru după sezonul regulat este sinonimă cu avantajul mai multor meciuri în bazinul propriu.

Recomandările redacției