Jandarmii vor asigura măsurile de ordine la meciul de fotbal dintre echipele F.C. U.T.A. Arad şi A.C.S. Poli Timişoara, ce va avea loc mâine, începând cu ora 18.00, la stadionul ,,Francisc Neumann” din municipiul Arad. Meciul este încadrat în categoria celor cu grad mediu de risc aşa că oamenii legii vor fi în alertă.
Pentru prevenirea producerii de incidente care pot afecta siguranţa spectatorilor, accesul pe stadion se va face începând cu ora 16.00. Circulaţia autovehiculelor va fi restricţionată pe Calea Aurel Vlaicu şi pe strada Fraţii Neumann între orele 16.00 – 21.00.
Jandarmii ne anunţă că este interzisă introducerea în stadion a băuturilor alcoolice, a materialelor piro­- tehnice interzise de lege ori a altor obiecte care pot pune în pericol securitatea participanţilor. Este interzisă, de asemenea, afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă publică.
Tot cu acest scop, la sediul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Arad a avut loc o întâlnire între reprezentanţi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Arad cu organizatorii de competiţii sportive din judeţul Arad, reprezentanţii societăţilor specializate de protecţie şi pază ce au atribuţii în asigurarea ordinii şi siguranţei la competiţiile şi jocurile sportive, cu participarea conducerii Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Arad.
„Scopul întâlnirii l-a constituit informarea participanţilor cu privire la prevederile Legii nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, modificată prin Legea nr. 10/2012. Cu acest prilej s-au pus în discuţie principalele modificări aduse legii, cu accent pe obligaţiile organizatorilor de competiţii sau jocuri sportive, obligaţiile personalului de ordine şi siguranţă dar şi măsurile disciplinare contravenţionale sau penale care se aplică în situaţia nerespectării prevederilor legale”, a precizat maior Emilia Fînaţă, purtător de cuvânt al IJJ Arad.

Recomandările redacției